Multinationalele externalizeaza salarizarea

De ce externalizează multinaţionalele salarizarea?

Peste 85% dintre companiile multinaţionale doresc să-şi îmbunătăţească practicile de salarizare pe care le folosesc în prezent. Ele se declară, însă, sceptice în privinţa capacităţii furnizorilor de servicii de salarizare de a propune o soluţie integrată aplicabilă global – se arată în noul studiu Ernst & Young, Global Payroll: Myth or Reality.

Studiul Ernst & Young analizează răspunsurile date de 161 de şefi ai unor companii globale de top şi ai unor companii furnizoare de soluţii de salarizare.

Aproape jumătate dintre respondenţi (41%) nu au în vedere ajustarea modelului de administrare a salarizării cu care operează. Cu toate acestea, peste 35% declară că intenţionează să se extindă pe noi pieţe globale. Doar unul din cinci respondenţi (22%) deţin în prezent un model global de salarizare. Acest lucru este, însă, valabil mai ales în cazul organizaţiilor care operează în pieţele mature şi, prin urmare, mai înclinate să adopte un model cu adevărat unitar de salarizare.

Claudia Sofianu, liderul departamentului Human Capital al Ernst & Young România, spune: „Experienţa ultimilor ani a arătat că principalele motive pentru care companiile româneşti aleg externalizarea serviciilor de calcul salarial sunt: evitarea sau măcar reducerea costurilor asociate administrării de personal (formarea profesională a angajaţilor responsabili de calculul salarial, actualizarea software-ului utilizat etc.), evitarea finalizării unor controale fiscale cu sancţiuni, dorinţa de păstrare a confidenţialităţii în ceea ce priveşte nivelul de salarizare sau beneficiile acordate unor angajaţi cu funcţii de conducere. Un alt aspect problematic în contextul schimbării rapide a legislaţiei aplicabile în domeniu este fluctuaţia de personal în departamentul financiar-contabil sau de resurse umane, motiv pentru care companiile preferă să lucreze cu un furnizor extern de servicii”.

Dacă existenţa unui status quo în privinţa soluţiilor de salarizare a putut fi acceptabilă în trecut, acum acesta nu mai este adecvat pentru companiile care trebuie să fie competitive şi să se extindă pe piaţa globală. Organizaţiile au nevoie de datele globale de salarizare pentru luarea unor decizii de business importante în cunoştinţă de cauză. Managerii îşi pot gândi afacerea luând în calcul riscurile şi măsurile de conformitate pentru a îmbunătăţi operaţiunile de salarizare, însă accesul la datele de salarizare aduce multă valoare adăugată. Este timpul ca organizaţiile să vadă salarizarea ca pe un proces de afaceri esenţial, care are nevoie de soluţii globale şi flexibile la nivel local.


Alte date evidenţiate în cadrul sondajului:
► Doar 15% dintre respondenţi cred că eficienţa soluţiilor lor de salarizare este excelentă şi respectă cele mai bune practici.

► Majoritatea respondenţilor (54%) consideră că soluţia lor de salarizare este bună, dar că este loc pentru îmbunătăţiri.

► Primele trei criterii luate în considerare pentru selectarea unui nou furnizor global de soluţii de salarizare: costurile (19%), acoperirea geografică / globală (18%) şi platforma tehnologică de care dispune (10%).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns