ECONOMIE / Forum economic interregional în Republica Moldova

Firmele din Regiunea de Vest pot au ocazia să participe la o întâlnire economică în la Bălţi, în Republica Moldova. Forumul este organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest şi va avea loc în perioada 28-29 martie.

Astfel, se pot înscrie cei care doresc să caute furnizori sau cei care doresc să îşi extindă afacerea în Republica Moldova, cu condiţia să fie din cele patru judeţe ale Regiunii Vest, Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara. Forumului Economic Interregional își propune să promoveze cooperarea economică dintre cele două regiuni, dezvoltarea relaţiilor comerciale precum şi cooperarea dintre administraţiile publice ale celor două regiuni. La eveniment, vor avea loc prezentări şi oportunităţi de investiţii pentru toate sectoarele: sectorul agroalimentar, industria uşoară, zone libere/parcuri industriale, transport, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, turism. La Forum vor participa Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Ministrul Economiei, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Moldova, Preşedintele Regiunii Nord – Republica Moldova. Regiunea Vest a semnat în data de 29 noiembrie 2011, Memorandumul de Înțelegere pe tema dezvoltării regionale cu Regiunea Nord a Republicii Moldova. Prin intermediul acestui memorandum, Regiunea Nord a Republicii Moldova și Agenția de Dezvoltare Regională Nord vor beneficia de sprijinul Regiunii Vest și al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest din România în procesul de pregătire pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum şi de organizarea unor evenimente comune adresate firmelor din cele două regiuni semnatare.

Pentru înscrieri, persoana de contact este Cristian Cistelecan, Șef Departament Promovarea și Dezvoltarea Investițiilor, e-mail: cristi.cistelecan@adrvest.ro; tel./fax: 0256 – 49 19 81 sau 49 19 23.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns