O ferma de sturioni din Giarmata: „E cea mai mare ferma din Europa”

La marginea Timișoarei, în comuna Giarmata, se dezvoltă cea mai mare fermă de sturioni din România și una dintre cele mai mari din Europa. Pe aproximativ două hectare, în 48 de bazine, sunt crescuți 20.000 de sturioni și 30.000 de păstrăvi somonați. Administratorul afacerii este Gerhard Buchert, care e şi managerul unei firme de construcții. În anul 2007 a făcut primele bazine, folosind tehnologie din Germania pentru ferma de sturioni, iar în 2010 a depus dosare pentru două proiecte europene, care au primit răspuns favorabil un an mai târziu. Primul proiect vizează creșterea intensivă a sturionilor și are o valoare totală de 36,2 milioane de lei, din care contribuția europeană este de 12,4 milioane de lei, scrie debanat.ro.

  Al doilea proiect vizează extinderea fermei de sturioni și producția lor şi  are o valoare de 12,6 milioane de lei, din care 5,3 milioane sunt bani europeni.

  În prezent, ferma de sturioni din Giarmata este cunoscută și în afara graniţelor țării. „Nu vreau să insist mult pe acest subiect, dar ferma noastră e mai apreciată în afara țării decât în România. Au venit să vadă ferma oameni din Austria și din Germania. De altfel, nemții și austriecii catre au trecut pe aici afirmă că se profilează cea mai mai mare fermă de sturioni din Europa”, ne-a declarat Buchert. Săptămâna trecută, el a primit o vizită mai exotică.

  „A venit o delegație din Etiopia, condusă de ministrul Comunicațiilor de acolo, Simon Bereket. El are relații multe în Germania, vorbește limba germană și astfel a aflat de afacerea noastră. Intenționează să facă mai multe ferme de sturioni în Etiopia și vrea să ia ca model chiar ferma de aici”, a povestit Buchert.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns