Lansarea albumului „Luminile lui Caravaggio”

Filip Petcu prezentând albumul Luminile lui Caravaggio la Muzeu National de Artă Timișoara
Filip Petcu prezentând albumul Luminile lui Caravaggio la Muzeu National de Artă Timișoara

Lansarea cărții „Luminile lui Caravaggio” de la Muzeul de Artă din Timișoara a mai arătat, pe lângă albumul în sine, cine sunt adevărații prieteni ai muzeului. Sau ai picturii, ai lui Caravaggio, fiecare după cum vrea, dacă ne gândim că a fost o vreme câinească, o seară rece și cu aluzii la ceai fierbinte și melancolie.

De fapt titlul întreg este „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi” – un titlu care respectă fidel rolul pictorului în arta mondială. Un artist care încheie Renașterea și „dă drumul” artei moderne. Și aș începe cu concluzia evenimentului, respectiv cea care a fost enunțată de prof. Marcel Tolcea, care s-a referit atât la expoziția propriu-zisă de acum aproape doi ani de la Timișoara, cât și la acest volum: „Avem nevoie de astfel de manifestări în oraș, asta pentru ca să nu devenim o gubernie!”

Alexandra Jivan - președinte Asociația Prietenii Muzeului
Alexandra Jivan – președinte Asociația Prietenii Muzeului
publicistul Robert Șerban
publicistul Robert Șerban
Andreea Foanene - curator MNArT
Andreea Foanene – curator MNArT

De ce acum…

Albumul este excelent realizat grafic. De conținut nu mai vorbesc. Puteți afla detaliile tehnice cele mai importante din pagina de prezentare prcum și întreaga echipă de editare de pe site-ul MNArt. De asemenea, tot acolo aflați și sponsorii și alte contribuții personale.

Adrian-Filip Petcu – managerul MNArt și principalul autor – a spus de ce abia acum s-a lansat acest volum: „Da, este o întrebare legitimă, ce sens are să lansezi o astfel de lucrare la atâta timp de la evenimentul în sine, iată că sunt doi ani de la expoziția Luminile lui Caravaggio? Ideea este că astfel, după ce aceasta s-a consumat am putut include în carte toată experiența noastră, am putut condensa importanța evenimentului pentru Timișoara.”

În esență, cred eu, putem vorbi despre cota de „high level” pe care o atinge acest oraș. Iată, în afară de Caravaggio aici au mai „sosit” doar în ultimii 3-4 ani Brâncuși, Victor Brauner, Felix Nadar, Pompeii… și acuși va fi Giorgio de Chirico. Asta în timp ce la la Galeria Art Encounters tocmai se poate vedea Picasso, adică expoziția „Picasso en visite”! Sunt curios de efectele concurenței dintre acestea, mă refer la anii următori și la impactul a ceea ce s-a profilat deja a fi un fel de „nod” muzeal în România.

Marcel Tolcea și fotograful Constantin Duma
Marcel Tolcea și fotograful Constantin Duma

Postume despre cu cine s-a culcat Caravaggio

Și cum spuneam, ce poți face la o lansare de carte atunci când, pentru că afară plouă de te scoate din minți, nu ai un pat? Evident, să bârfești. Pe cine? Pe Caravaggio, normal, el nu era prezent și asta ne dădea tot dreptul. Deci, era gay nu!?

Probabil că era, cam așa a fost discuția, dar vă rog să remarcați că este într-adevăr un semn de modernism, unul din primele, căci vă dați seama ce valoare are pictorul acesta, dacă el, un tip considerat homosexual, a pictat câteva capodopere cu tematică religioasă!? Și sunt (și) în posesia marilor muzee, a bisericilor, inclusiv a Vaticanului. De exemplu „Punerea în mormânt” este la Vatican. Sau Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul din Malta (la Valetta) ori Chemarea Sf Matei din biserica San Luigi dei Francesi din Roma. Mai sunt, iar dacă Biserica nu s-a dezis de ele înseamnă că a intrat în ea un curent de modernism.

Accentuez: marile sale capodipere au tematică religioasă iar cea care a comandat și plătit a fost Biserica Catolică.

Luminile lui Caravaggio

S-a vorbit foarte mult despre tehnica de iluminare, despre Caravaggio ca un perfecționist al camerei obscure. Tehnica de iluminare printr-un orificiu era cunoscut încă din antichitate. Dacă priviți tablourile lui veți observa că sunt altfel iluminate, pictorul folosea iclusiv un sistem de oglinzi concave. Rezulta un efect luminos deosebit, luminile unidirecționale parcă vin din exteriorul cadrului. Dacă vă amintiți, cine a vizitat expoziția „Luminile lui Caravaggio” de acum doi ani, a observat în colțurile tavanului niște oglinzi concave. Erau ceva ce încercau să simuleze lumina folosită de marele pictor. Oricum, efectul a fost ceva nemaipomenit!

Lumina lui Caravaggio scoate în evidență corpul, pune în valoare contrastele și (asta am citit pe undeva) după el s-au inspirat și unii pictori olandezi, cei din școala de la Utrecht. Însă Rembrandt, spre deosebire,ca un inovator adevărat, a eliminat contrastul violent al italianului și a introdus un contrast moale, cald, care scotea în evidență detaliile. În fotografie aceasta s-ar putea traduce prin folsirea de filme argentice de sensibilitate mică (50 ASA) versus mare (3200 ASA), că tot am vorbit de camera obscură, dar să nu ne cramponăm de asta.

Băiatul mușcat de o șopârlă - vedeta expoziției din 2024
Băiatul mușcat de o șopârlă – vedeta expoziției din 2024
Caravaggio intr-un desen de Ottavio Leoni
Caravaggio intr-un desen de Ottavio Leoni

Și până la urmă, a fost sau nu!?

Mi-e greu să spun, nu sunt eu chemat să dau răspunsuri despre sexualitatea marelui pictor. Însă după cât s-a vorbit pe tema asta, Caravaggio s-a ales cu o distincție „iconică”, un fel de lider al homosexualității. Aș vrea să vă spun că discuțiile din Sala Baroc de la MNArt au avut destulă consistență pe această temă, a vagabondajului și vieții huliganice (dacă-mi permiteți să exagerez, dar numai pentru a mă face înțeles) ale celui care a închis Renașterea.

Probabil că ar fi mai bine dacă l-am judeca în funcție de obiceiurile vremii. Astfel, în bătăile de pe străzile din Roma, rănile care rezultau de atunci aveau semnificații diverse. Dacă un bărbat insulta un alt bărbat, asta însemna o cicatrice pe față. Dacă era insultată femeia acestuia, pedeapsa era de obicei castrarea, respectiv tăierea penisului. Or, tocmai despre asta am putea discuta puțin.

Într-un articol din 2002 din The Telegraph se venea cu date noi (extrase din arhiva Vaticanului, ceea ce ar putea explica oarecum și toleranța bisericii față de acest crai) despre crima pentru care Caravaggio a fugit din Italia și s-a ascuns în Malta. Astfel, primise comanda să execute portretul unui nobil și i-a picat „în mână” o curtezană, o anume Fillide Melandroni. Pe care a pictat-o și farmecelor căreia nu i-ar fi rezistat. Însă a intrat în conflict cu proxenetul acesteia, iar apoi, pictorul s-a încăierat și încercând să-l castreze pe proxenetul Tomassoni, acesta din urmă „s-a mișcat” și i s-a secționat artera femurală. „Peștele” a sângerat până la moarte iar pictorul a fugit în Malta unde, cum altfel, s-a încăierat cu un cavaler. A trebuit să fugă și de acolo…

Episodul relatat mai sus ne relevă faptul că pictorul a fost atras și de femei. Căci trebuie să fii tâmpit să te bați pentru una și tu să fii homosexual! (Sau atras și de femei…)

Cred însă că abia peste mult timp se va reconsidera acest aspect al lui Caravaggio, dacă este real. Iar asta din cauza filmului din 1986 despre artist, care acum este contestat. (Film regizat de Derek Jarman). Apoi, tot în 2002 apărea la BBC un documentar realizat de Graham Dixon intitulat Who killed Caravaggio?

Și voi încheia spunând că indiferent de care a fost adevărul despre sexualitatea lui (acesta nefiind subiectul nostru adevărat) Caravaggio a reușit să iasă din scenă așa cum a trăit, adică tumultuos. Și chiar este un modern, în opinia mea, mai degrabă decât renascentist, iar asta tocmai datorită vieții și disputelor sale, căci arta lui a ieșit mult dincolo de vremea în care a trăit.

Iar cei care au văzut expoziția de acum doi ani, ar putea să mai investească puțin și să-și cumpere și albumul. Este o documentare excelentă despre un mare pictor și marea colecție Roberto Longhi care, iată, a fost și la Timișoara.