DESCOPERIRE ULUITOARE. Ce au gasit arheologii intr-un sicriu din curtea unei biserici vechi?

Arheologii au fost uluiţi  când au descoperit îngropate, alături schelete de oameni, rămăşiţele unei morse, scrie Daily Mail. Cele nouă oase au fost găsite după ce oamenii de ştiinţă au dezgropat mai multe sicrie, aflate în curtea unei biserici vechi de lângă gara londoneză St Pancras, după cum consemnează Jurnalul.ro.

Sicriele au fost dezgropate în  anul 2003, dar abia acum oasele au fost analizate atent, iar specialiştii au constatat că acolo sunt bucăţi din scheletul unei morse. Nu se ştie însă cum a ajuns acest mamifer în Marea Britanie şi de ce a fost îngropat alături de un om.

O explicaţie ar fi aceea că oasele morsei au fost folosite la o şcoală din Londra, ca material didactic. Această variantăpare cea mai plauzibilă, mai ales că osemintele prezintă urme de disecţie, semn că s-au făcut experimente pe ele.

Există însă şi varianta ca morsa să fi fost adusă în Marea Britanie pentru negoţ, aceste mamifere erau vânate pentru pielea lor şi pentru dinţii de fildeş.

Potrivit datelor obţinute de cercetători, sicriul care conţinea oasele morsei datează din perioada 1822-1854.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns