La sala de sport a Școlii Gimnaziale din Chișoda se desfășoară prima ediție a competiției de shotokan karate, Cupa Copiilor. S-au întâlnit aici, spre a-și etala măiestria, pe două terenuri (tatami), peste 230 de elevi din patru cluburi sportive: Bede Shotokan Karate- Do, Sho-Dan Karate, Karate Club Chișoda România, Karate Club Giroc.
După festivitatea de deschidere, unde toți participanții (copii și însoțitori, antrenori, arbitri) s-au întors către drapelul României, pe când se intona imnul țării, sportivii salută la unison Osss!, apoi au 10 minute pentru încălzire.
Îndrăzneții pornesc mișcările învățate . Cei mai stingheri se alipesc de grupuri constituite ad-hoc în jurul vreunui sportiv cu grad mai mare, care comandă și demonstrează mișcările de bază. Nu contează că aparțin unor școli diferite, că sala e străină și enormă ca un hangar. Copiii execută încălzirea sub coordonarea unui lider priceput, pe moment recunoscut, respectat ca atare. Superb gest sportiv!
Apoi pe tatami 1 evoluează fetele, iar pe tatami 2- băieții. În toate colțurile celor două pătrate șed arbitri tineri (aflați unii la prima sesiune de arbitraj), cu fața spre interior, iar în fața meselor de juriu conduce câte un sensei. Toți cinci, dintr-un teren, au câte două stegulețe: unul roșu și unul albastru. Sportivii sunt ajutați să-și schimbe centurile cu una roșie, ori una albastră. Intră câte doi pe tatami. Uneori un picior le șovăie, dar ei se-ndreaptă, alteori echilibrul e fragil, dar îl redresează. Câteodată strigătul de final e mai timid decât la antrenamente. La câte o pereche, sensei sugerează poziția corectă de inițiere a exercițiului, ori le arată exact ca în dojoul de la club, fără mustrări, fără laude acum, când e arbitru principal, imparțial. La finalul demonstrației, sensei fluieră scurt și toți cei cinci arbitri ridică deodată stegulețul de culoarea centurii învingătorului. De cele mai multe ori, valorizarea lor se sincronizează perfect. Rareori, unul ori doi dintre arbitrii tineri contrastează în aprecieri. Sensei hotărăște.
La încheierea evoluției unui grup, câștigătorii sunt premiați: cei cinci arbitri se aliniază în fața liniei candidaților. Se apropie de copii, îi felicită și îi medaliază. Se îndepărtează câțiva pași. Se întorc cu toții spre drapelul României și se înclină, dedicându-și rezultatul- țării natale. Apoi se întorc din nou, față în față și, la fel de respectuos, se înclină a salut de mulțumire și de despărțire. Frumos exercițiu de prețuire!
Micile ritualuri curg. Diplome se scriu rapid. Grupurile și probele se succed. Așteptarea probei următoare poate dura și o oră. În jur- felicitări, pupici de la părinți, frați, bunici, prieteni. Lacrimile eșecului, ascunse în îmbrățișarea mamei sau a bunicii. O mare de străini ce murmură neîncetat. Microfonul care sparge monotonia chemând sportivii pe tatami 1 sau 2. La mesele juriului- kilograme de medalii aurii-cu valoare de premiu, ori arămii- de răsplată a participării.
Când pe covor evoluează câte-un prunc de-o șchioapă, interesul tuturor se focalizează cu duioșie asupră-i, într-o inefabilă coeziune de admirație și încurajare a îndrăznețului omuleț. Minunată revărsare de iubire!
Probele cresc în dificultate. După trei ore, în dojo rămân cei mari. Ei vor rezista până la finalul concursului de șase ore. Și vor învinge și ei, antrenorii prețioși, de la încălzire!
Câștigătorii: copilăria, sportivitatea, prietenia, disciplina, respectul, stima de sine, mândria de a purta medalia prinsă-n tricolor românesc, visul de a deveni campion.
Fii primul care comentează