Prima impartasanie, de Ziua Copilului


1 Iunie, la Biserica Millenium, din Cartierul Fabric, a adus la prima împărtășanie douăzeci de copii de religie romano-catolică.

Înșiruiți în fața altarului, însoțiți de părinți, copiii au trăit momente ivite din tradiție Biblică:

Fiecare a simțit energia pozitivă a binecuvântării prin punerea palmelor părintești pe căpșorul său.

Fiecare și-a asumat religia, în cunoștință acum de rigorile ei, repetând jurămintele cu care nașii giraseră pentru creștinarea lui, la botez.

Fiecare a preluat din mâinile părintelui său- Lumină din Lumina Învierii, împărtășindu-se apoi , pentru prima oară, din Taina Euharistiei, de Trupul Lui Isus Christos.

Ziua Copilului a căpătat și o conotație religioasă pentru micii romano-catolici primiți de acum la masa de taină a comunității din care fac parte.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns