Reputatul profesor universitar doctor, deopotrivă, cercetător științific și specialist de renume în practica agricole, Aurel Lăzureanu a fost sărbătorit, vineri, 21 februarie a.c., la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”, cu prilejul împlinirii celor opt decenii de viață (s-a născut la 22 februarie 1945 în satul Robești, comuna Câineni, județul Vâlcea).
Despre activitatea laborioasă a distinsului prof .univ. doctor Aurel Lăzureanu, cu imense responsabilități pentru agricultura românească, au vorbit elogios rectorul universității, prof. univ. dr. Alin Cosmin Popescu, academicianul Păun Ion Otiman, președinte de onoare al Academiei Române, Filiala Timișoara, și președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”, profesorul universitar emerit doctor Valeriu Tabără.
Cu acest prilej, prof. univ., dr., inginer agronom, CS I, Gallia Butnaru a transmis sărbătoritului un emoționant mesaj scris.
De asemenea, în numele colegilor de generație și al specialiștilor agricoli din județului Timiș, a vorbit cu cuvinte alese, la adresa sărbătoritului, profesorul universitar doctor, Iacob Borza, la rându-i un veritabil „stâlp” al agriculturii românești.
Drept recompensă pentru întreaga sa activitate pe tărâm didactic, științific și al rezultatelor obținute în plan agricol, prof. univ. dr. Aurel Lăzureanu a fost onorat cu înalte semne de apreciere și prețuire, concretizate în diplome de excelențe și plachete cu însemne personale din partea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” și Academiei Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”.
În finalul acestei întâlniri de suflet, sărbătoritul zilei a susținut un cuvânt emoționant, presărat pe alocuri cu lacrimi, povestindu-și importante momente din existență.
Câteva sute de persoane s-au adunat marţi noaptea în Piaţa Universităţii pentru a continua protestul început în urmă cu cinci zile, manifestanţii folosind o recuzită impresionantă: sicrie, cruci, colivă şi lumânări. Manifestanţii sunt împărţiţi în […]
Regizorul şi scenaristul român Andrei Blaier a încetat din viaţă joi, la vârsta de 78 de ani, în locuinţa sa, după o lungă şi grea suferinţă, a declarat profesorul universitar doctor Ion Toboşaru, teatrolog. Regizorul […]
Camera Deputaţilor a adoptat tacit, luni, un proiect de lege care prevede că personalul didactic şi de cercetare se pensionează la sfârşitul anului universitar în care împlineşte 65 de ani. Proiectul este iniţiat de deputaţii […]