Narcisa Suciu, cap de afiș astă-seară în programul Târgului de Crăciun de la Timișoara

Programul artistic de azi, 12 decembrie, al Târgului de Crăciun de la Timișoara este la fel de divers ca cel al zilelor anterioare. În prima parte a spectacolelor, vor urca pe scena din Piața Victoriei: Corala „Steluțe bănățene”, Liliana Bade – de la orele 16,45 și Corul „Colindița” al Liceului „Vlad Țepeș” din Timișoara – de la orele 17,00.

Colindătorii adulți vor fi reprezentați de două ansambluri foarte cunoscute și îndrăgite: Corul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timișoarei în concertul de colinde „Leru-i, Doamne, ler”, de la orele 17,10 și Timișoara Brass Band Connection, de la orele 18,30.

Finalul serii îi va aparține mult-apreciatei soliste Narcisa Suciu, care va susține un concert de colinde începând cu orele 19,30. Este pentru a 12-a oară consecutiv când, împreună cu formația sa, artista născută la Satu Mare, dar stabilită în Finlanda, le aduce timișorenilor vestea Nașterii Domnului.