„Santo subito!” – Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat

Peste un milion de persoane s-au reunit la Roma, pentru beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea de către succesorul său Benedict al XVI-lea, a anunţat prefectura poliţiei capitalei italiene, relatează AFP. Sute de mii de credincioşi s-au adunat în jurul bazilicii Sfântul Petru din Vatican, încă de sâmbătă seara, pentru a nu pierde nimic din ceremonia care a început la ora 08.00 GMT. Papa Benedict al XVI-lea îl va proclama „preafericit” pe predecesorul său Karol Wojtyla, aflat la conducerea Bisericii Catolice din 1978 până în 2005.
Faptul că vremea la Roma este senină este văzut drept un semn divin. Meteorologii prognozaseră ploaie…
Numărul impresionant de vizitatori face ca beatificarea papei Ioan Paul al II-lea să fie şi un eveniment deosebit de profitabil pentru Roma.
Preţurile la hoteluri pentru acest week-end s-au triplat. O cameră cu trei paturi într-un hotel de două stele din Roma este 720 de euro.
Presa poloneză a estimat că cei aproximativ 700.000 de pelerini din Polonia care au venit azi la Roma vor cheltui în jur de 250 de milioane de euro.
Amplasarea celor peste un milion de pelerini prezenţi în Piaţa Sfântul Petru a fost gândită cu precizie de autorităţile de la Vatican. Timp de 16 ore, înainte de începerea ceremoniei, piaţa a fost închisă pentru a fi organizată amplasarea vizitatorilor.
Beatificarea este ultimul pas necesar înaintea sanctificării. Pentru a fi beatificat, Biserica Catolică Romană trebuie să obţină dovada a cel puţin un miracol realizat de Ioan Paul al II-lea. Ioan Paul al II-lea este considerat responsabil pentru vindecarea miraculoasă a unei călugăriţei franceze, sora Marie Simon-Pierre. Aceasta este şi ea prezentă la Roma, participând sâmbătă noaptea la rugăciunile din timpul unei ceremonii organizate la Circus Maximus.
O fiolă cu sângele fostului papă luată de la acesta cu câteva zile înainte să moară este expusă, de azi, la Vatican, scrie BBC. După moartea lui Ioan Paul al II-lea pe 2 aprilie 2005, două astfel de fiole cu sângele său au fost înmânate secretarului său personal, cardinalul Stanislaw Dziwisz, astăzi arhiepiscopul Cracoviei. Acesta a lăsat fiolele în grija călugăriţelor de la spitalul Bambin Gesu din Vatican. Fiola cu sânge va fi pusă într-un relicvariu special făcut pentru aceasta. Sângele a fost amestecat cu un anticoagulant imediat după ce a fost extras.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns