Melomanii timișoreni sunt invitați miercuri, 11 martie, de la ora 19.00, la un concert extraordinar de muzică de cameră, intitulat „Chamber Conversations”, care va avea loc pe scena Filarmonicii Banatul din Timișoara.
Evenimentul reunește cinci artiști de renume internațional: Meesun Hong Coleman – vioară, Vlad Popescu – vioară, Alexey Stadler – violoncel, Thomas Hoppe – pian și Anna Puig – violă.
Recunoscuți pentru carierele lor remarcabile, aceștia concertează frecvent pe unele dintre cele mai prestigioase scene ale lumii, printre care Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam sau filarmonicile din Paris și Viena. Pe lângă activitatea concertistică intensă, cei cinci muzicieni sunt implicați și în formarea noilor generații de artiști, predând la importante facultăți de muzică din Europa, în orașe precum Hamburg, Essen, Linz, Barcelona și Timișoara.
Programul serii aduce în fața publicului unele dintre cele mai frumoase lucrări ale repertoriului romantic european, într-o selecție care se potrivește perfect atmosferei începutului de primăvară.
Publicul va putea asculta:
– Béla Bartók – Duo-uri pentru viori
– Robert Schumann – Fantasiestücke pentru violoncel și pian
– Bohuslav Martinů – Madrigaluri pentru vioară și violă
– César Franck – Cvintet cu pian în fa minor
Concertul promite o experiență muzicală rafinată, în care dialogul dintre instrumente și sensibilitatea interpretativă a artiștilor vor transforma seara într-o veritabilă conversație muzicală, așa cum sugerează și titlul evenimentului.
„Chamber Conversations” face parte din seria evenimentelor dedicate muzicii de cameră organizate de Filarmonica Banatul, menite să aducă publicului timișorean întâlniri memorabile cu artiști de prestigiu și capodopere ale repertoriului clasic.
Concertul este parte din proiectul european Erasmus+: Timișoara Chamber Music Week, desfășurat la Timișoara în perioada 9-13 martie, proiect care aduce la Timișoara 28 de studenți și 5 profesori din 12 țări diferite.
Pentru bilete accesați linkul:
