Printre marile personalitățile ale științei și tehnicii, inventatori de talie mondială, au fost mulți români, care ar fi trebuit să primească Premiul Nobel pentru descoperirile și invențiile lor. Printre aceștia se numără și Ștefania Mărăcineanu (1882-1944) cea care de fapt, în urma experiențelor făcute a descoperit radioactivitatea artificială, cu 10 ani înaintea soților Curie.
La aflarea veștii că, Premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit acestora, savanta româncă și-a exprimat consternarea, pentru că ei au folosit o mare parte a observațiilor sale referitoare la radioactivitatea artificială, fără să menționeze acest lucru, fără să arate meritul său valoros în această descoperire. Ea a susținut public că a cercetat și descoperit radioactivitatea artificială în timpul anilor ei de muncă în laboratorul Mariei Curie din Paris.
Cu toate acestea, descoperirea radioactivității artificiale a rămas din anul 1935 și până azi, fals atribuită soților Irene și Frederic Joliot Curie, de când aceștia au primit înaltul premiu pentru chimie, un premiu care de fapt aparținea altei persoane, Ștefania Mărăcineanu, care lucrase în laboratorul lor și pregătea teza de doctorat cu titlul „Constanta radioactivă a poloniului”, făcând încă din anul 1924 câteva comunicări științifice de care cei doi au aflat primii.
Chimistă și fiziciană de renume internațional, Ștefania Mărăcineanu, cea care a enunțat mai întâi teoria radioactivității, radioactivitatea artificială, rămâne cunoscută în istorie ca savanta care a realizat prima ploaie artificială din lume și pentru munca de cercetare în Laboratorul din Paris.
După ce și-a dat doctoratul în fizică la Sorbona în anul 1924, vine la Facultatea de Științe din București și înființează Catedra de Radioactivitate, fapt pe care soții Curie aveau să-l recunoască într-un interviu dat pentru „Neues Wiener Journal”; în anul 1925 devine asistentă la Laboratorul de căldură, termodinamică și electricitate a Universității, însă, își rezervă concediile de odihnă pentru activități științifice și de cercetare în străinătate. În anul 1930, devine colaboratoare a prof. Dimitrie Bungențianu la primul laborator de Radioactivitate din România și este membru corespondent al Academiei de Științe din România de la data de 21 dec. 1937.
Ștefania Mărăcineanu s-a preocupat și de fenomenele meteorologice, de tehnicile de control asupra acestor fenomene, uneori catastrofale, descoperind procedeul de realizare și declanșare a ploilor artificiale prin dispersare de săruri radioactive asupra norilor. A provocat pentru prima dată în lume, o astfel de ploaie artificială în anul 1931 în București, fiind la acea vreme un eveniment șocant, el având în viitor multe aplicații civile și militare, și de atunci, procedeul de controlare a apei a devenit și o armă în războiul climateric. Acest război nu are nici o regulă sau lege, nu presupune respectarea nici unei norme morale sau de altă natură și implică indivizi, grupuri de indivizi care dețin frâiele politice, economice și financiare mondiale.
Azi știm că, regimul ploilor poate fi controlat prin modificarea artificială a regimului termic al unei anumite regiuni atmosferice; se pot dirija norii și acumularea apei din atmosferă poate fi transportată de aer în direcția dorită, în momentul când se va face contactul cu aerul mai rece se vor porni ploile abundente, care vor aduce pagube însemnate agriculturii, economiei, mediului social.
Ștefania a fost invitată în anul 1934 de guvernul francez, să-și continue cercetările începute în acest domeniu în deșerturile din Algeria. În cadrul acestei activități, ea a stabilit și existența unei directe legături între cutremurele de pământ și fenomenele atmosferice. Și-a îndreptat atenția și asupra dezechilibrelor care tulbură clima, care deranjează circuitul apei în natură, a activității geotectonice, dar activitatea sa a fost întreruptă din cauza unui cancer, probabil în urma expunerii prelungite la radiații.
