Pentru a marca Ziua Europei şi apartenenţa României la Uniunea Europeană, Consulatul General al României la Szeged a organizat, în data de 15 mai 2026, o amplă manifestare de diplomaţie publică, intitulată „Ziua Europei la Seghedin”, ce a cuprins o conferință internațională desfășurată la sediul reprezentanței românești din Szeged și un concert extraordinar susţinut de artişti români, sub genericul „Enescu 70-145”, desfăşurat în Catedrala Romano-Catolică (Domul) din Szeged, urmat de o recepţie în cadrul căreia oficialităţile şi cei prezenţi au putut gusta printre altele bucate tradiţionale şi vinuri româneşti. Manifestările, la care au participat peste 180 de persoane, au subliniat valenţele europene ale României şi a promovat România ca destinaţie turistică.
Conferința Internațională dedicată Zilei Europei la Seghedin, intitulată „România și Uniunea Europeană. Noi perspective. 2026” s-a desfășurat la sediul Consulatului General al României la Szeged, cu sprijinul Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad (UVVG), Universității Oradea, Catedrei de Limba și Literatura Română, Facultatea de Pedagogie „Juhász Gyula” a Universității din Szeged; Autoguvernării Românești din Seghedin și a Episcopiei Romano-Catolice Catolice Szeged-Csanad,
În cadrul conferinței, au fost prezentate 45 de lucrări științifice, sub genericul ”România și Uniunea europeană; Noi perspective. 2026”, de către cadre didactice din mediul univesitar, studenți, masteranzi și doctoranzi din România și Ungaria (Szeged, Szarvas, Gyula, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Timișoara, Baia-Mare). În cadrul conferinței, s-a lansat un volum care cuprinde intervențiile din timpul Conferinței derulate în 7 mai 2025 la sediul Consulatului General al României la Szeged, volum apărut cu sprijinul Universității de Vest „Vasile Goldiș ” Arad. În avampremiera Conferinței, studenți și cadre didactice ai Universității din Oradea, coordonați de prof. Cristina Dogot, au fost primiți de către consulul general Florin Vasiloni, în cadrul unei sesiuni de prezentare, cu o componentă Q&A, la care a asistat și Prea Sfințitul Părinte Virgil Bercea, episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Oradea.
Participanții la Conferință au fost conduși de către consulul general Florin Vasiloni, la un moment de reculegere și reflecție, la placa comemorativă dedicată pactului de pacificare româno-maghiar semnat la Szeged (Seghedin) pe 14 iulie 1849 de către Nicolae Bălcescu și Lajos Kossuth, situată în centrul orașului Szeged, în Piața Klauzal. În deschiderea manifestării culturale, desfăşurată în Catedrala Romano-Catolică (Domul) din Szeged, au fost intonate imnurile Uniunii Europene, Ungariei și României. În marja evenimentului, a fost adresat un discurs de către Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Szeged. Diplomatul român a transmis linii de mesaj legate de însemnătatea construcţiei europene, precum şi despre beneficiile apartenenței României la UE.*
PS Kiss Rigo Laszlo, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Szeged-Csanad, care a găzduit evenimentul, a transmis un cuvânt de salut, în care a subliniat importanța prieteniei și respectului reciproc între România și Ungaria.
Programul artistic intitulat „Enescu 70-145” a fost prezentat de artiști ai Operei Naţionale din Bucureşti, sub coordonarea baritonului Ștefan Ignat, director muzical și prim-solist, care a fost însoțit de alți artiști. Baritonul Ştefan Ignat, cadru didactic al Universităţii de Vest Timișoara, a colaborat cu mari orchestre şi a concertat cu succes pe marile scene lirice ale lumii. Programul Enescu „70 -145” a fost prezentat înainte pe aproape 100 de scene din România și străinătate.
La manifestări au participat multe oficialități, între care ES Gabriel Șopandă, ambasadorul României la Budapesta; prof. Gheorghe Petrușan, președintele Autoguvernării Românești din Seghedin; pr. Aurel Becan, protopop de Seghedin și reprezentant al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); Ştefan Crâsta, preşedintele Asociaţiei Culturale a Românilor din Seghedin; prof. Judit Călinescu, reprezentantă a Catedrei de Limba și Literatura Română, Facultatea de Pedagogie „Juhász Gyula” a Universității din Szeged; Mihaela Birescu-Iacob, reprezentant a Universității ”Gal Ferenc”, sediul Szarvas; Lucian Olteanu, șef de departament în cadrul Universității ”Gal Ferenc”, sediul Gyula; Ibolya Sutya, directorul Școlii Generale „Lucian Magdu” Bătania (Battonya); Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării Românești din Bekescsaba, ş.a.
Au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor ungare, ai Oficiului Guvernamental (Prefectura) Csongrad-Csanad; ai Primăriei Szeged; Laszlo Dux, rectorul Universităţii “Gal Ferenc” din Szeged; Balogh Krisztian, primarul localității Sînmarta de Jos (Alazoszentmarton); reprezentanți ai Universităţii din Szeged; reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție a comitatului Csongrad-Csanad; reprezentanţi ai mediului de afaceri, ș.a. Au fost prezenţi Jeremy Floutier, consul onorific al Franței; Karol Biernacki, consul onorific al Poloniei la Szeged; Torok Gyorgy, consul onorific al Bosniei-Herţegovina la Szeged; Zoltan Hosso, consul onorific al Turciei la Szeged, alţi diplomaţi.
Din România, au participat printre alţii PS Virgil Bercea, episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Oradea; Daniel Berlingher, decanul Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (UVVG); Alina Pădurean, decanul Facultății de Științe Umaniste a Universității “Aurel Vlaicu” din Arad; Ovidiu Guleș, primarul orașului Chișineu-Criș (Arad); Grigore Goja, primarul orașului Otelu-Roșu (Caras-Severin); ș.a. Cei prezenţi au participat la o recepţie, organizată în spaţiul expoziţional al Catedralei din Szeged, care a cuprins şi o degustare de mâncăruri tradiționale româneşti, precum şi degustarea vinurilor produse de Cramele Lipova, Arad.
*Mesaj Ziua Europei la Seghedin, 15 mai 2026
Florin Vasiloni, Consul General al României la Seghedin – Ungaria.
Doamnelor și domnilor,
Vă mulțumim tuturor pentru participarea dumneavoastră la evenimentele propuse de către Consulatul general al României la Seghedin, pentru marcarea Zilei Europei. Celebrăm aici, la Szeged, în acest frumos oraș situat pe malurile Tisei, Ziua Europei, o ocazie să reflectăm la momentul zero al construcției europene, la spiritul de solidaritate și de cooperare care l-a caracterizat și la voința comună de a oferi pace, stabilitate și prosperitate continentului european.
Marcăm, totodată, în 2026, cea de-a 40-a aniversare a primelor celebrări oficiale ale Zilei Europei și ale utilizării publice a simbolurilor proiectului european – drapelului și imnului Uniunii Europene. Ne mândrim cu drumul pe care l-am parcurs, într-o comunitate de valori în care fiecare contribuție contează și în care construim împreună o Europă mai puternică, mai competitive, mai rezilientă și mai solidară.
Într-un context complex, marcat de incertitudini și de riscuri, cu ocazia Zilei Europei ne reafirmăm sprijinul pentru valorile care definesc Uniunea Europeană – democrația, libertatea, solidaritatea, statul de drept, precum și respectarea și promovarea drepturilor omului și a dreptului internațional.
Privim cu încredere la viitorul nostru comun, având capacitatea și determinarea de a participa la consolidarea proiectului european, pentru dezvoltarea unor politici robuste în beneficiul tuturor cetățenilor europeni.
La aproape 20 de ani de la alăturarea la marea familie europeană, România este un stat membru angajat și responsabil, contributor esențial la securitatea europeană, implicat activ în deciziile comune și care se bucură pe deplin de beneficiile apartenenței la UE.
Suntem parte activă a construcției europene, iar Piața Unică și libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor ne-au oferit oportunități reale de extindere, inovare și creștere în diferite domenii de activitate, fără bariere, cu acces la surse de finanțare și cu șansa de a concura și colabora la scară europeană.
Astfel, fie că vorbim despre atragerea de fonduri europene, de oportunități sporite pentru mediul de afaceri sau de accesul la educație de calitate pentru tinerii noștri, calitatea de membru UE a adus României numeroase avantaje – atât simbolice, cât, mai ales, tangibile. România ca membru al Uniunii Europene înseamnă dezvoltare pe multiple planuri.
Concret, în aproape 20 ani de la aderarea la Uniune, România a atras aproape 110 miliarde de euro din fondurile europene. După deducerea contribuției naționale la bugetul UE din această perioadă, suma netă de care a beneficiat România este de peste 70 miliarde de euro, o sumă pe care țara noastră nu ar fi putut să o atragă din alte surse. Cu alte cuvinte, pentru fiecare euro transmis cu titlu de contribuție, România a primit înapoi 3 euro.
Însă dincolo de cifre absolute, vorbim despre proiecte concrete, de care beneficiază cetățenii României zi de zi. Astfel, țara noastră a cunoscut o creștere de 3,6 ori a produsului intern brut (PIB) de la momentul aderării până în 2024 (122 miliarde dolari – 2007 / 388,4 miliarde dolari – 2024). În același timp, PIB-ul de la nivelul anului 2025 a fost de aproape 12 ori mai mare decât cel de la nivelul anului 1989 (1.789 mii dolari).
Cele mai recente date disponibile arată că România a devenit mai atractivă pentru deținătorii de capital privat, fapt dovedit de triplarea ritmului anual al investițiilor private din economie comparativ cu momentul anului 2007 (100 miliarde lei – 2007 / 350 miliarde lei – 2024).
Beneficiul aderării s-a resimțit și la nivel salarial. Pentru românii activi pe piața muncii, în ultimii 19 ani salariul minim a fost majorat în 20 de rânduri în perioada post-aderare. Dacă în 2007 salariul minim pe economie era de 390 de lei brut, la nivelul anului 2025 a ajuns la 4.050 lei brut.
Viitorul Cadru Financiar Multianual (2028-2034) prevede o alocare de 60,2 miliarde de euro pentru România, una dintre cele mai mari din Uniune.
Peste 900 de kilometri de autostradă și drum expres au fost construiți cu finanțare sau co-finanțare UE. Peste 3 milioane de români au fost conectați la sisteme publice de canalizare. 100.000 de mii de companii au accesat, într-un fel sau altul, finanțare europeană.
La nivel local,localitățile sunt conectate prin mii de kilometri de drumuri județene și naționale, reabilitate sau construite prin accesul la fonduri europene.
Nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm efectul transformator pe care fondurile europene le-au avut asupra serviciilor publice, mai exact în școli și spitale. Sute de mii de elevi au beneficiat de condiții îmbunătățite de studii, prin achiziționarea de echipamente noi și mobilier. Sute de școli au fost reabilitate sau au beneficiat de dotări precum săli și terenuri de sport.
Prin programul Erasmus+, peste 300.000 de români au avut ocazia de a participa la programe de formare organizate de asociații din cadrul Uniunii și din afara acesteia, ceea ce a condus la dezvoltarea dimensiunii europene în educația formală și non-formală, la toate nivelurile, dar și la îmbunătățirea calității în educație și formare profesională;
Să nu uităm că toate aceste investiții nu doar că au crescut calitatea vieții compatrioților români, dar au permis și crearea a mii de locuri de muncă, dezvoltarea unor noi afaceri și dobândirea de experiență în implementarea de proiecte mari contribuind la dezvoltarea economică.
Toate aceste date confirmă fără echivoc faptul că alegerea pro-europeană a României a fost cea corectă și rămâne esențială pentru dezvoltarea țării noastre și în viitor. În acest context, reliefez faptul că România și Ungaria sunt țări vecine, parteneri în cadrul Uniunii Europene și NATO, care au dus relația bilaterală la rangul de parteneriat strategic.
Viitorul european depinde de capacitatea noastră de a ne adapta și de a răspunde provocărilor, construind mai departe proiectul european cu încredere și determinare, pentru a lăsa generațiilor viitoare o Uniune puternică, sigură și prosperă.
Mulțumim celor care au participat astăzi la Conferința Internațională, la sediul misiunii și vă mulțumesc tuturor celor care participați în această seară la acest concert de gală, susținut de maestrul Ștefan Ignat, alături de colegii de la Opera Nașională din București. Adresez mulțumiri speciale PS Kiss-Rigo Laszlo, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Seghedin-Cenad, care găzduiește această manifestare, pentru tot sprijinul și deschiderea demonstrate în timp! Concertul Enescu 70-145, precum și expoziția aferentă vorbesc lumii despre valorile României și locul său în Europa și în lume.
La mulți ani, România! La mulți ani Ungaria! La mulți ani Europa și tuturor cetățenilor Uniunii Europene!





