Cartea cu titlul „Pelerin prin viață” a domului Gheorghe Sinescu, prezentată în cadrul Cenaclului literar „Seniorii”, este de fapt o călătorie retrospectivă printre amintiri, acum când, ajuns la senectute autorul are răgazul să privească în oglinzile sufletului și să rememoreze povestea unor clipe și evenimente trăite.
Trecerea autorului prin viață, această perindare efemeră printre întâmplări sub curgerea implacabilă a timpului, este analizată cu mult realism și seninătate, cu sentimentul împăcării cu sinele, pentru că a știut să facă din inima sa o grădină în care să semene numai frumuseți: primăveri, flori și „triluri de păsărele”, nopți cu lună și stele, visuri frumoase, speranțe, iubire.
Poet sensibil și sentimental, sufletul său va vibra „când vântul îmbrățișează crengile cireșilor”, „peste statuia toamnei încă neplecată/Un limpede râu de lună curge”, „aerul se umple de miros de iarbă crudă”, purtând cu sine nostalgia grădinii cu pomi, a casei și a satului, a copilăriei și tinereții.
Scrisă sub semnul serenității și bucuriei din suflet, al nostalgiei, cartea surprinde cititorul prin armonia, optimismul, frescele luminoase pe care poetul le zugrăvește, căci sursa de inspirație a poetului rămâne în primul rând natura cea mereu darnică de frumuseți și după cum scrie autorul, „De când mă știu, călătoresc cu drag prin viață…Și toate câte mă-înconjoară sunt clipe minunate”; este o călătorie mirabilă, pentru că sufletul poetului reverberează odată cu venirea primăverii, cu ploaia și sărbătorile.
În același timp, călătoria poetului Gheorghe Sinescu prin viață este o călătorie poetică, emoționantă prin frumusețea ei, prin modul cum știe autorul să se bucure de spectacolul vieții și al naturii, să depășească clipele de neliniște și tristeți, apelând la generozitate, iubire, iertare, toleranță, principii umaniste etice și morale care îl călăuzesc în viață.
Uneori poezia domnului Sinescu se va încărca de un fior metafizic, căutând o relație a originii sale ca om cu transcendentul, într-un timp îndepărtat pe coordonatele unei filozofii existențialiste, având curiozitatea „să-mi stabilesc arborele genealogic,/Locurile de pe suprafața pământului/Unde m-a găzduit vreun trup magic.//Sigur, numai Dumnezeu poate să știe/Dacă eu am murit înainte să fiu născut,/Având în pântecul mamei o copilărie/Sau în altă viață, care demult a trecut”, întrebări la o posibilă reîncarnare a sufletului nemuritor.
În versurile sale, autorul evocă ades anotimpurile toamna și iarna, simbolizând toamna vieții, amurgul, privește însă cu detașare timpul care vine, trăiește cu intensitate și se bucură de fiecare zi, deși „cu fiecare clipă care trece/mai îmbătrânesc puțin”, spune poetul; gândul se îndreaptă însă spre Dumnezeu și într-o poezie- rugăciune, își exprimă dorința, ca viața să-i fie lungă, la ușa vieții Domnul să nu-i pună prea repede zăvorul.
Toate gândurile și sentimentele, trăirile și emoțiile sunt transmise cititorului cu multă sinceritate, căci pentru a ajunge la inima lui „mi-am deschis ferestrele inimii/Și porțile sufletului”, scrie domnul Gheorghe Sinescu. Le vom găsi condensate și îmbrăcate într-o haină artistică pe care poetul o împodobește cu frumoase imagini vizuale și figuri de stil: „umbrele lacome pasc eternitatea, boii rumegă visele nopții de vară, sufletul îmi umblă desculț pe cărările vieții, fulgii sunt cernuți cu sitele oceanului albastru din cer, timpul a amuțit și își scutură secundele în vise.
Cartea redă în universul ei poetic o existență în care găsim o lume extatică a liniștii și a iubirii, căci poetul și-a distilat în versuri dragostea de viață, echilibrul sufletesc izvorât dintr-o meditativă contemplare a tuturor trăirilor pe care aceasta i le-a oferit, bucurându-se din plin de această călătorie pământească, lăsându-se dezmierdat de zorii fiecărei dimineți, de adierea parfumată a fiecărei primăveri, mângâiat de liniștea și pacea din suflet.
