Toată religia antică are la bază nașterea, moartea și învierea zeilor, fiind totodată un cult deosebit al naturii, cum erau sărbătorile Brumalia, Rosalia, cultul lui Dionysos, al zeului Pan. Odată cu adoptarea noii religii creștine, ar fi trebuit să fie părăsite toate divinitățile cele vechi, dar oamenii țineau atât de mult la tradițiile lor practicate de secole și milenii, că acestea nu au putut fi modificate. Peste ele s-au suprapus altele noi, dar haina lor cea veche, obiceiurile, modul de a sărbători au rămas același.
Suntem în sec. al IV-lea d. Hr. și persecuțiile împotriva păgânilor, care continuau să-și practice credințele lor vechi de milenii nu contenesc. În anul 387, împăratul roman Valentinianus al II-lea, neputând stăvili sărbătoarea publică a roselor (trandafirilor) dă un decret prin care este voie în Capua să fie sărbătorită Rosalia. Acest document este foarte important pentru epoca de tranziție de la păgânism la creștinism, el arată că statul este încă pasiv, încă este îngăduitor și nicio religie nu este oficială.
De altfel, și sărbătoarea florilor începe să fie lipsită de caracterul ei păgân, cel puțin în ceea ce prezintă manifestările ei exterioare, ea fiind o sărbătoare a naturii vii, o sărbătoare în pragul verii și în cinstea morților. Arăta mai mult ca o adunare a tinerilor care au libertatea credinței religioase și se bucurau, plecând din casă-n casă după obiceiul colindatului, adunând daruri, petrecându-și noaptea în jocuri, glume, alergări, convorbiri, cântece. După ce petreceau, se duceau la o apă din apropiere, chiuind și strigând, unde se spălau, purificându-se.
Rosalia a dăinuit multă vreme și nu s-a stins nici azi, o găsim sub numele de „Rusalii”; istoricul Balsamon, care trăiește pe la sfârșitul sec. al XII-lea spune că ea se ținea după sărbătoarea Paștilor, fără a avea vreun obicei păgân, Demetrios Chromatianus, arhiepiscop de Ohrida, mai târziu ne spune că sărbătoarea ținea 7 zile în perioada 1-7 mai. Și în anul 1551, prin hotărârile Sinodului de la Moscova, sărbătoarea era liberă, și ne arată cât de gustată și prețuită era această sărbătoare precreștină, cât și imposibilitatea în care s-a găsit creștinismul pentru a o stârpi cu desăvârșire. Istoricul Tomaschek o urmărește până în anul 1868 și o găsim și la scriitorii bizantini.
În Dobrogea, în apropriere de Constanța s-au găsit 2 pietre care vorbesc despre sărbătoarea Rosalia, arheologul și istoricul Grigore Tocilescu, descifrează și dă textul unei inscripții: „Un fiu ridică pentru părintele său un monument cu ocazia zilei Rosalia”, în apropiere de Philippi în țara Bessilor și în Turcia de azi, la Kazanlik Rumelia, s-au găsit inscripții sau chiar monumente (în total 31), care amintesc de această mare sărbătoare ținută de vechii traco-geto-daci.
Din antica sărbătoare Rosalia noi mai păstrăm și azi denumirea de Rusalii, în primul rând ca sărbătoare a Pogorârii Sfântului Duh și moment ce marchează întemeierea bisericii, apoi, ca tradiție a zânelor rele, rusalii, vântoasele, dânsele, iele, albele, fetele câmpului, irodiesele, măiestrele. Și evreii, de la care noi am împrumutat mai toate sărbătorile noastre creștine, serbează Rosalia în ziua a 50-a după Paști.
Pentru noi, este o sărbătoare a celor morți, vechi și noi, acesta este adevăratul fond al zilei, când ne arătăm adorarea față de sufletele moșilor și strămoșilor noștri, sub numirea de „Moși”. Dar, nu este singura, de-a lungul anului avem multe zile în calendarul nostru dedicate spiritelor celor morți pe care noi, ca urmași le cinstim memoria.
Sunt zile când trebuie să pregătim mormintele și să ducem daruri, să împărțim pomeni pentru sufletele lor, căci în credința cea veche, acestea sunt zilele când raiul este deschis și morții revin pe pământ printre oameni. Așa, păstrăm legătura și unitatea neamului, puntea neîntreruptă dintre trecutul și prezentul nostru, aducându-i aproape pe cei de dinaintea noastră.
