Dragi prieteni, și iată că nu a mai fost să fie. I s-a împlinit destinul și a plecat alături de Nietzsche, să continue dialogul.
Simion Dănilă, distinsul lingvist și marele traducător din limba germană, bun prieten și apropiat coleg, ne-a părăsit, după o lungă tăcere. Odihnească-se în pace, că a fost un om bun!
Vă propun azi să-l revedem într-un crâmpei de timp, alături de poetul Hans Dama, căruia i-a tradus mai multe volume de versuri, vorbind la lansarea unuia dintre acestea cu multă vreme în urmă. Am reprodus o întreagă ședință de cenaclu a Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor pentru a ne aminti cum erau pe atunci acestea, conduse de profesorul și prietenul nostru, al tuturor, regretatul Cornel Ungureanu. În finalul materialului, nemontat, interviuri cu Simion Dănilă și Hans Dama.
Alte filme și reportaje pe canalul de You Tube Vasile Bogdan regizor. Vizionare cu folos!
