Baschetbalistul sârb de la BC Timişoara a părăsit oraşul de pe Bega. Pesic s-a transferat la CSM Oradea, echipă care s-a clasat pe locul 6 la finalul sezonului precedent. Astfel, după Habus, Mirkovic, Dzambic, şi Pesic pleacă de la „leii din Banat”. Pesic s-a transferat şi vara trecută la U Mobitelco Cluj, de unde s-a reîntors în Banat în noiembrie.
Iniţial, părea că Pesic va rămâne să joace în alb-violet, alături de „veteranii” Păltinişanu şi căpitanul „Shone” Markovic. Totuşi, Milos Pesic a dat doar asigurări ca doreşte să rămână la Timişoara, dar nu semnase noul contract. În final, extrema „leilor” a plecat în oraşul de pe Criş, după ce a fost unul dintre cei mai buni marcatori ai Timişoarei în sezonul trecut. Deocamdată, BC Timişoara nu stă prea grozav în balanţa plecărilor şi a sosirilor. Oficialii clubului alb-violet au făcut un singur transfer, cel al pivotului Bogdan Popescu de la Steaua Turabo.
Anda Deliu

Fii primul care comentează