
Aquatim a demarat un nou proiect pilot cu contoare care pot fi citite online. Contoarele sunt produse de o firmă din Israel şi vor fi probate la 63 de imobile din Timişoara.
Proiectul-pilot se va desfăşura pe o perioada de şase luni. Noile contoare pot fi citite direct de la birou, direct de pe un server, fără să mai fie nevoie ca un operator să se deplaseze să citească la fiecare imobil consumul de apă. Aceasta este a treia etapă a contorizării consumului de apă din oraş. În perioada 2008-2011 Aquatim a montat 4000 de contoare cu transmisie radio care permit citirea de la distanță a consumului de apă de către un operator printr-un dispozitiv POS. Acestea permiteau citirea contoarelor şi dacă proprietarul nu era acasă şi contorul se afla pe domeniul privat sau în cazul unor inundaţii. În Timișoara, contorizarea imobilelor a început în 1998 printr-un program de dezvoltare a serviciilor orășenești de utilitate publică, finanțat din fonduri europene, în cadrul căruia, până în anul 2002, au fost contorizate toate branșamentele.
Fii primul care comentează