Listele electorale

Instituția Prefectului a transmis astăzi către toate primăriile din județ o informare cu privire la sesizarea de către cetățeni a situațiilor de erori în listele electorale permanente.

În conformitate cu atribuțiile legale pe care Instituția Prefectului le exercită în cadrul organizării referendumului din 29 iulie 2012, au fost primite în cursul acestei săptămâni mai multe solicitări de a aduce la cunoștința publicului modul în care pot fi sesizate situațiile de omisiuni, înscrieri greșite sau de alte erori în listele electorale permanente.

Conform legislației în vigoare, alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale permanente, conform art. 12 din Hotărârea nr. 72/2000 și art. 19 alin.1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Întâmpinările împotriva situațiilor de omisiuni, înscrieri greșite sau a altor erori în listele electorale permanente se fac la autoritățile publice care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunțe pe loc sau în cel mult 24 de ore de la înregistrare. Pentru verificarea eventualelor erori, cetățenii trebuie să se adreseze serviciilor publice comunitare locale de evidența persoanelor de la locul de domiciliu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns