
Lucrările de pregătire şi de desfăşurare ale Recensământului General Agricol 2010 (RGA 2010) pe raza municipiului Timişoara au fost îndrumate de primarul GHEORGHE CIUHANDU – preşedintele Comisiei municipale pentru Recensământul General Agricol 2010, şi au fost coordonate de secretarul Primăriei, IOAN COJOCARI – vicepreşedinte în aceeaşi comisie şi coordonatorul RGA 2010 din Timişoara. Din componenţa comisiei au făcut parte, în calitate de membri, 9 funcţionari publici din cadrul Serviciului Administrare Fond Funciar al primăriei şi o persoană din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş. D-l Primar a asigurat, pentru desfăşurarea în condiţii optime a recensământului, spaţiile necesare desfăşurării instructajelor, mijloacele de transport necesare pregătirii şi efectuării recensământului, la termenele şi pe duratele prevăzute de graficele elaborate de comisia judeţeană. Comisia municipală pentru RGA 2010 a avut un rol foarte important în pregătirea recensământului, respectiv în efectuarea lucrărilor de inventariere a gospodăriilor/exploataţiilor agricole – persoane fără personalitate juridică şi a unităţilor cu personalitate juridică de recenzat, de actualizare a nomenclaturii stradale, de întocmirea listelor cuprinzând unităţile de recenzare la nivelul municipiului Timişoara, centralizarea listelor, înaintarea listelor centralizate comisiei judeţene de recensământ, împărţirea teritoriului municipiului în sectoare şi secţii de recensământ, recrutarea şi selectarea de recenzori şi recenzori şefi pentru efectuarea recensământului, întocmirea listelor cuprinzând unităţile de recenzat pentru fiecare sector, delimitarea sectoarelor şi secţiilor de recensământ, întocmirea hârţilor cu sectoarele şi cu secţiile, preluarea, verificarea şi repartizarea formularelor de recensământ pe sectoare şi secţii, pregătirea mapelor de recensământ şi predarea mapelor şi a materialelor de recensământ recenzorilor. Lucrările pregătitoare ale recensământului s-au desfăşurat în perioada mai – noiembrie 2010, iar recensământul propriu-zis în perioada 2 decembrie 2010 – 31 ianuarie 2011. Pe raza municipiului Timişoara, în urma inventarierii gospodăriilor/exploataţiilor agricole, au rezultat un număr de 12910 de gospodării/exploataţii agricole – persoane fără personalitate juridică şi 29 de unităţi cu personalitate juridică de recenzat. Din cele 12910 de gospodării/exploataţii – 12817 sunt gospodării cu domiciliul în Timişoara şi 93 de gospodării/persoane fizice care nu au domiciliul în Timişoara, dar deţin terenuri agricole pe raza municipiului. Cele 29 de unităţi cu personalitate juridică care desfăşoară şi activităţi agricole cuprind 17 unităţi cu sediul în Timişoara şi 12 unităţi cu sediul în alte localităţi care deţin şi exploatează bunuri agricole (terenuri agricole, animale/ utilaje agricole) pe raza municipiului. Teritoriul Municipiului Timişoara a fost împărţit în 13 secţii de recensământ şi 69 de sectoare de recensământ, personalul de recensământ fiind alcătuit din 69 de recenzori, 13 recenzori şefi şi 1 coordonator. Recenzorii au realizat interviul la fiecare exploataţie agricolă fără personalitate juridică şi au completat cu datele şi informaţiile culese formularele de recensământ. Fiecare recenzor a avut de completat între 180 şi 200 de formulare pentru exploataţii agricole recenzate, care a reprezentat, de regulă, un sector de recensământ. Recenzorii şefi au coordonat şi au răspuns de activitatea recenzorilor din secţiile de recensământ; fiecare secţie a cuprins 5 sau 6 sectoare de recensământ. Activitatea recenzorilor şefi a fost coordonată şi verificată de coordonatorul IOAN COJOCARI, care a asigurat şi predarea formularelor către unităţile cu personalitate juridică, a colectat formularele şi le-a verificat, a urmărit zilnic ritmul de recenzare şi a informat comisia judeţeană, zilnic, asupra ritmului de recenzare. De asemenea coordonatorul, după încheierea perioadei de înregistrare, a preluat mapele de recensământ de la recenzorii şefi, a verificat documentele şi le-a predat, împreună cu recenzorii şefi formularele de recensământ şi a centralizatoarele Direcţiei Regionale de Statistică Timiş, răspunzând pe perioada de pregătire şi de desfăşurare a recensământului, de recenzarea municipiului Timişoara. În Municipiul Timişoara Recensământul General Agricol s-a desfăşurat conform programărilor făcute, în condiţii optime. Recenzarea efectivă s-a terminat în 27 februarie 2010, cu 3 zile înainte de termen. Au fost recenzate 99,86 % din gospodăriile/exploataţiile agricole fără personalitate juridică (12892 de unităţi de recenzare; diferenţa de 18 unităţi – adică 0,14 % ¬ ¬¬¬- nu au mai făcut obiectul recensământului); în ceea ce priveşte recenzarea unităţilor cu personalitate juridică – recenzarea s-a realizat în procent de 86 %, adică s-au recenzat 25 de unităţi (diferenţa de 14 %, adică 4 unităţi cu personalitate juridică – nu au mai făcut obiectul recenzării). În perioada recenzării culegerea datelor s-a desfăşurat în condiţii normale, mici probleme care au apărut (în timpul intervievărilor) au fost rezolvate de către coordonatorul, de către recenzorii, recenzorii şefi şi de către angajaţii Serviciului Administrare Fond Funciar. (Printre problemele apărute sunt cele legate de refuzul unor persoane de a furniza anumite date personale, tendinţa de nedeclarare a datelor, negăsirea unor cetăţeni la domiciliu, etc.). Preluarea materialelor de recensământ, verificarea formularelor, centralizarea datelor pe secţii şi pe municipiu au fost făcute, de asemenea, în condiţii corespunzătoare şi la timp, iar predarea mapelor de recensământ, a formularelor şi a centralizatoarelor la Direcţia Regională de Statistică Timiş s-a făcut conform graficului – în data de 10 februarie 2010, dată la care aproximativ jumătate din localităţile recenzate din Judeţul Timiş s-au prezentat la direcţia de statistică pentru predarea materialelor de recensământ, cu toate că nici o localitate (comună, oraş) nu a avut număr atât de mare de unităţi de recenzat ca Timişoara.
Fii primul care comentează