Viceprimarul Adrian Orza, nemulţumit de declaraţiile lui Nicolae Robu

Adrian Orza este nemulţumit de poziţia luată de senatorul Nicolae Robu cu privire la renovarea Centrului pentru persoane fără adăpost din zona Pieţei Badea Cârţan. Nicolae Robu a afirmat săptămâna trecută că îşi va ruga toţi colegii de partid să voteze împotriva acestui proiect în Consiliu Local întrucât oraşul trebuie să fie de partea celor care muncesc, şi nu a „vagabonzilor”. Viceprimarul consideră poziţia liderului PNL anormală faţă de cazurile sociale din acest oraş.

Adrian Orza a trimis un comunicat de presă în care spune că proiectul a fost supus dezbaterii publice, dar că nici un consilier liberal sau vreo altă persoană nu a avut atunci nimic de obiectat. Am citit cu surprindere declaraţiile dlui Nicolae Robu, preşedinte al PNL Timiş, legate de proiectul european privind Centrul Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost, în special pe cea prin care domnia sa spunea că va cere consilierilor PNL să nu voteze acest proiect. Surprinderea vine din faptul că, în cursul săptămânii trecute a existat o dezbatere publică pe această temă. Oricine ar fi putut să vină şi să îşi exprime punctele de vedere la respectiva dezbatere. Mai mult, era o buna oportunitate  de informare legat de  acest proiect, scopul lui, si cine va beneficia de acesta . Din păcate nu a fost decât un consilier local, se arată în comunicatul trimis de Orza.

Viceprimarul a ţinut să clarifice că este vorba despre o extindere a centrului deja existent pe Strada Telegrafului, şi nu despre construirea altui centru. Proiectul „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Cantinei de Ajutor Social Timişoara pentru dezvoltarea unui Centru Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost” va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1. – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere” şi va costa 3.994.333,55 lei. Adrian Orza precizează că acest proiect a fost aprobat prin vot încă din 2010, iar atunci nici un consilier local nu s-a opus. Conform proiectului, obiectivul Centrului este să asigure cazare, trei mese pe zi, igienă personală, suport psihologic şi medical în vederea integrării în societate tuturor persoanelor rămase fără adăpost şi care au peste 18 ani.

Pe lângă problema de fond, Orza a atras atenţia şi asupra felului în care s-a exprimat Nicolae Robu. Viceprimarul îi atrage atenţia că oamenii fără adăpost nu pot fi izolaţi la marginea oraşului, ca în ghetouri, ci trebuie să locuiască alături de ceilalţi cetăţeni. Viceprimarul spune că printre cei de la Centru se află foşti absolvenţi de studii superioare rămaşi fără venituri, dar şi pensionari care şi-au pierdut locuinţa şi care nu pot fi lăsate în stradă. De asemenea, viceprimarul este deranjant de epitetele de „loseri” şi „vagabonzi”. Etichetarea acestora cu termeni precum “loseri”, “vagabonzi” sau cu alte epitete asemănătoare, este o eroare , ce nu trebuie repetata! Orice societate, indiferent de nivelul ei social sau economic, are si oameni aflati in nevoie, pentru care, ceilalti,  cu  echilibru si solidaritate umana, trebuie sa gaseasca solutii si sprijin, se arată în comunicatul trimis de viceprimar.

Anda Deliu

Related posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.