Sfântul Sava Nemania, primul Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe și unul din cele mai valoroase simboluri ale sârbilor din întreaga lume, a fost sărbătorit și în România.
Acesta a fost cinstit în Arad, Caraș-Severin și Timiș, printr-un șir de activități ce au fost găzduite nu doar de municipiile reședință de județ, ci și în localități mai mici, ca Felnac, Radimna, Modova Veche și Cenei, practic în toate satele bănățene unde există comunități de sârbi. Copiii care învață la grădinițe, școli și licee cu predare în limba sârbă sau care frecventează ateliere și școli de folclor pentru cei mici din astfel de localități au primit tradiționalele pachete de Sfântul Sava. (Cadourile au ajuns inclusiv la copiii sârbi care trăiesc în județul Mehedinți.) Acestea au fost oferite de Uniunea Sârbilor din România încă din 22 ianuarie, prin președintele și vicepreședinții săi, Ognian Krstici, care e și deputat al minorității sârbe din România, Borco Iorgovan, Darco Voștinar, Adrian Moises și Deian Popov, subprefect de Timiș.
La Arad, festivitățile de Sfântul Sava au avut loc sâmbătă, 24 ianuarie, la Filarmonică, în prezența Î.P.S.S. Timotei, păstorul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Aradului. Programul artistic a fost susținut de copii, adolescenți și tineri membri ai comunităților sârbe din: Felnac, Arad, Sânnicolau Mare, Deta, Cenad etc., care au oferit publicului emoționante momente, prin cântecele și dansurile interpretate, dovezi de apartență la tradițiile și comunitatea sârbă.
Momentele principale ale Zilei Sfântului Sava, devenită sărbătoarea minorității sârbe din România, s-au desfășurat la Opera Națională Română din Timișoara, ieri, 26 ianuarie, și la Liceul Teoretic „Dositei Obradovici”, azi, 27 ianuarie.
Academia „Sfântul Sava”, găzduită la fel ca în fiecare an de sala Operei timișorene, a inclus un program artistic mixt – muzică bisericească, muzică și dansuri populare sârbești, momente teatrale, muzică clasică și dansuri sportive. Programul a fost susținut de: Corul mixt al Catedralei Ortodoxe Sârbe, AKUD și orchestra „Mladost”, Studioul de teatru „Talija”, soprana Milița Pantin, campionii naționali la dans sportiv Iovana Iorgovan și Daniel Barbosu, cu toții din Timișoara. Asociația de arte și vechi meșteșuguri „Beli Orlovi”, invitata specială din Serbia, a contribuit la promovarea valorilor spirituale și culturale ale comunității. Momentul solemn al serii a fost marcat de dr. Milan Micici, secretarul general al Matiței Srpska, cea mai veche instituție (1826) cultural-științifică, non-guvernamentală, non-profit și independentă din Serbia.
După spectacol, s-a ținut tradiționalul Bal de Sfântul Sava, un eveniment de socializare, care reunește anual reprezentanți ai autorităților locale din România și Serbia, oficiali guvernamentali, diplomați și lideri ai comunității sârbe, oameni de cultură, intelectuali și numeroși tineri.
Cel de-al doilea moment festiv important al celebrării Sfântului Sava în Banat a fost găzduit azi de Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” din Timișoara. Spectacolul susținut de elevi sârbi timișoreni a fost urmat de o scurtă slujbă religioasă și de o altă tradiție în spiritul ortodox din Banat: tăiatul colacului. „Sărbătoarea Sfântului Sava ne amintește cine suntem, ce păstrăm și ce transmitem copiilor noștri” – esența celebrării din aceste zile surprinsă de deputatul Ognan Krstici.
