Shalom, dragii mei ! Sper ca suferinta lui Iov, sau Suferinta ca principiu general , nu v-a istovit dorinta sa cunoasteti mai mult , sa intelegeti mai clar principiile care-au operat in viata unui om drept , aproape fara de pacat. Este pana la urma o modalitate de-a intelege relatia poporului Israel cu Dumnezeul sau Unic. De aceea va invit sa reflectam in continuare la mesajul inedit al “ Cartii lui Iov “ , unul dintre Capitolele importante ale Vechiului Testament.
Cativa dintre inteleptii nostri tin pasul cu cei trei “ prieteni “ ( am facut cunostinta cu ei in episodul precedent ), si se straduiesc sa- l consoleze pe Iov , reducand problema lui la una de ordin comun. Daca e sa nascocesti cu orice pret un motiv , un pacat nu mai stai sa te zgarcesti : unii ii imputa lui Iov necredinta in invierea mortilor ; altii – aroganta, mania : se agita prea mult , e prea nabadaios in durerea sa. Pacate minore , am putea spune , avand consecinte mult prea dure. Nu , trebuie gasit ceva mai bun. Paginile care urmeaza dupa Prolog suscita prea putine povesti ; intr-un asemenea context ele ar putea fi superflue. Textul biblic ne ajunge pentru a ne face participanti activi la aceasta drama. Dialogurile dintre Iov si prietenii sai , si in continuare, dintre Iov si Dumnezeu, sunt frapante prin limpezimea lor. Intrebari eterne, replici patrunzatoare. Cerul si Pamantul slujesc drept décor al ultimei infruntari a omului cu sinele sau , a omului cu propria sa imagine despre Dumnezeu.
Sa citim: “ Daca am gresit , ce Ti-am facut eu Tie , Pazitorule de oameni? De ce m-ai luat tinta pentru sagetile Tale ? Si de ce Ti-am ajuns povara ? Acum esti multumit ? Multumit ca-Ti asupresti chiar Faptura Mainilor Tale ? Invesmantat in panza mea de sac , mi-am rostogolit capul in cenusa . Fata mea e umflata de lacrimi si umbra mortii imi apasa sprancenele… “ Si apoi acel strigat , pe care multi dintre voi, copii mai tineri, nu – l cunoasteti… Strigat care din generatie in generatie , strabatand pogromuri si masacre , rasuna de la un capat al altului al exilului nostru evreiesc : “ Eretz al tekhasi dami ! “ – “ Pamantule , nu sorbi sangele meu ! Natura , nu aduna in hambarele tale deznadejdea mea ! “ Iov nu mai are pe lumea asta decat cuvintele si stie sa le folosesca. El le da viata . le face sa urle.
Pana acum Iov a cautat un punct de sprijin , un reper pe care nu reusea sa-l afle nicicum ; cauta un interlocutor – indiferent daca era un avocat sau un acuzator – si nu l-a gasit. Si atunci, acest om , cel mai sarac dintre oameni, deoarece avusese totul si pierduse totul, dobandeste dintr-o data o putere nebanuita si se hotaraste sa-si strige durerea, sorbindu-si temeritatea si argumentele din chiar saracia , slabiciunea si singuratatea sa. El respinge solutiile facile , concesiile degradante, descopera in sine o forta fara egal si rastoarna rolurile. Acuzat si condamnat, el indrazneste sa se ridice deasupra sistemului in care se afla captiv, indrazneste sa-si ridice glasul in Fata lui Dumnezeu, strigandu-I cu obida chinurile si ofensele indurate. Ii spune ceea ce Dumnezeu trebuie sa stie demult in relatia cu Facerea Sa : in tot acest Univers Dumnezeiesc este ceva ce nu functioneaza, din punctul de vedere al logicii pur umane. Cel drept este fara motiv pedepsit , cel criminal – fara motiv rasplatit. Mai rau, dreptii si necredinciosii impart aceeasi soarta , Dumnezeu Isi poate oricand intoarce Fata de la ei, de la toti.
In toiul pledoariei Sale , Iov pare ca trece peste cele interzise. Eliberat de orice inhibitie, el merge mai departe. Prin mijlocirea prietenilor sai pe care ii demasca , el de fapt pe Dumnezeu Il vizeaza. Si Iov izbucneste : “ Oricine se adreseaza Cerului ajunge bataia de joc a tuturor. Dumnezeu ii dispretuieste pe cei nefericiti. El, Cel atat de Puternic si atat de Drept, ii respinge pe cei zdruncinati, in timp ce hotii traiesc linistiti in corturile lor; cei care Il reneaga pe Dumnezeu n-au nicio grija “ . Si in fata vizitatorilor sai, Iov exclama: “ Voi sa taceti , acum voi vorbi eu, fie ce-o fi; e primejdios – cu atat mai rau , voi fi ucis – cu atat mai rau. Stiu ca e fara de speranta, dar trebuie sa vorbesc… “ Si mai departe : “ Imi ridic ochii in lacrimi catre Dumnezeu, pentru ca El sa faca dreptate omului care se cearta cu El.”
Acte de un deznadajduit curaj , care vor aduce rod. Brusc , Duumnezeu intra in poveste si hotaraste sa-Si faca auzit Glasul. Midrasul consemneaza: “ Iov si-a simtit parul luat de furtuna si atunci a auzit Vocea Divina.” Dumnezeu Se apleaca peste acest suferind si ii da un raspuns. Printr-un sir de intrebari : “ Unde erai tu cand am intemeiat muntii si vanturile ? Ce stii Tu despre tainele Mele pentru a te indoi de Caile si de Planurile Mele ? Ce stii tu despre Dreptate si despre felul in care Eu o impart? Si despre Adevar, despre Har, despre Viata , ce stii tu oare, pentru a indrazni sa-Mi ceri Mie socoteala? “ De fapt , Dumnezeu nu enunta nimic din ceea ce Iov ar putea interpreta ca fiind un raspuns , o explicatie , sau o justificare a incercarilor lui. Dumnezeu nu-i spune : “ Ai gresit , ai facut rau ! “ Nici : “ N-ai avut dreptate! “ El se mentine la generalitati , oferindu-i lui Iov vaste explicatii. Experienta individuala a lui Iov,nenorocirile sale personale nu intra in calcul; ceea ce conteaza este contextul, vederea de ansamblu. Ideea de suferinta este mai importanta decat Suferinta; problema cunoasterii este mai importanta decat Cunoasterea. Dumnezeu ii vorbeste lui Iov despre orice , in afara de ceea ce-l atinge direct.
Si totusi , in loc sa se indigneze, Iov se declara multumit. Razbunat, reabilitat. El nu mai pretinde nimic, asa cum un copil se linisteste doar la simpla auzire a vocii parintesti. Pentru Iov, Dreptatea a fost facuta. Acest luptator indarjit, acest razvratit cutezator , care indraznise sa ridice ochii si glasul catre Cer ca un om liber , iata ca-si pleaca umilit fruntea la prima interventie a lui Dumnezeu. Nici n-a apucat bine Dumnezeu sa vorbeasca si Iov s-a si cait. Sa fi fost oare atat de impresionant acel Glas Ceresc , incat sa-si uite toate chinurile? De-abia apuca Dumnezeu sa- Si termine mustrarea , ca Iov da inapoi, isi retrage intrebarile , isi anuleaza plangerile. “ Este adevarat “ , spune el, devenind dintr-o data umil, “ eu sunt mic si neinsemnat ; n-am dreptul sa cuvantez , n-am dreptul sa cer socoteala; nu stiam , nu intelegeam , n-aveam cum sa stiu totul. De acum inainte ma voi cai in praf si cenusa.”
Iata-l pe Iov , eroul nostru , stegarul nostru, batut si cu totul invins. El capituleaza supus , in genunchi. Maret, Dumnezeu ii ingaduie sa se ridice…si sa traiasca din nou.
Hei, dar iar s-a facut tarziu. Iar m-am intins la vorba cu voi , iar Rasela mea ma asteapta acasa cu masa gata. Sa nu va suparati , dar trebuie sa plec. Nu vreau sa-mi intristez nevasta cea buna pe care Adonai mi-a dat-o. Sa fie sanatoasa, Raselica mea ! Si nevestele voastre , la fel ! Lehitraot !
Fii primul care comentează