Efectele subfurtunii magnetice sunt nesemnificative

Referitor la furtuna solară intens mediatizată, specialiştii Observatorului Geomagnetic Naţional din cadrul Institutului Geologic al României precizează că pentru perioada 15-17 februarie 2011, Observatorul a înregistrat doar o subfurtună magnetică, caracterizată printr-un indice triorar K4, pentru un interval scurt, între orele 20-22 timp universal, în data de 15 februarie. Zilele de 16 şi 17 februarie au arătat o evoluţie rapidă a acestei subfurtuni, spre o perioadă de calm magnetic. Efectele acestei subfurtuni asupra planetei şi a organismelor vii sunt nesemnificative. Întrucât numărul persoanelor care utilizează tehnologii sofisticate, de vârf, a crescut exponenţial, dependenţa umanităţii de comunicaţiile satelitare a devenit din ce în ce mai copleşitoare, iar vulnerabilitatea acestor tehnologii este corelată dramatic cu evenimentele din spaţiul extraterestru, în special cu activitatea solară. Ce efect vor avea aceste evenimente asupra vieţii pe planeta Pământ, este o întrebare provocatoare pentru întreaga comunitate ştiinţifică, ţinând cont că numeroase sisteme necesare activităţii umane pot fi afectate (transmisiile de la şi către sateliţi a informaţiilor vitale, cum ar fi prognoze ale vremii, informaţii militare, semnale de comunicaţii radio-tv, informaţii de credit card sau pagere, informaţii utile navigaţiei maritime sau aeriene, comunicaţii mobile etc). Observatorul Geomagnetic Naţional ‘Surlari’ este unul dintre observatoarele planetare care monitorizează câmpul magnetic de aproape şapte decenii şi are printre obiectivele sale prioritare cercetarea influenţei fluxului radiaţiei solare complexe asupra spaţiului înconjurător al Pământului, contribuind cu date de câmp magnetic achiziţionate în timp real. Misiunea Observatorului este să cuantifice aceste evenimente din spaţiul extraterestru ce influenţează câmpul magnetic din zonele magnetosferă-ionosferă-atmosferă-scoarţă terestră şi să alerteze în cazul furtunilor magnetice majore. Evaluarea acestora se face cu ajutorul unei scale definită de un index calculat la fiecare 3 ore, indexul geomagnetic K. Acesta are 5 nivele de severitate, în domeniul K5-K9.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns