Cursurile de specializare şi formare a angajaţilor camerelor de comerţ în meseria de consultant cameral au ajuns ultima sesiune, care se va desfăşura la finele lunii februarie.
Cursurile se vor ţine la Braşov, în perioada 20-25 februarie. Până acum, au participat 190 de angajaţi ai camerelor din întreaga ţară care s-au declarat mulţumiţi de tehnicile dinamice şi de profesionalismul lectorilor. Participarea la cursul de consultant cameral ne-a oferit prilejul reîmprospătării cunoştinţelor şi dobândirii de noi competenţe profesionale şi personale. Am apreciat în mod deosebit profesionalismul coordonatorilor şi organizatorilor, modalitatea de abordare şi structurare a bogatei tematici care a făcut substanţa acestui program de formare, exemplele de bune practici şi instrumentele de lucru care ne vor fi de un real folos în activitatea de zi cu zi, deschiderea lectorilor şi a participanţilor. Toate acestea au contribuit la apariţia unor idei a căror punere în aplicare va conduce, cu siguranţă, la îmbunătăţirea activităţii noastre, a calităţii serviciilor furnizate şi, implicit, la creşterea satisfacţiei clienţilor, a declarat Elena Maria Bărbos, Şef Compartiment Relaţii la CCI Bistriţa-Năsăud, participant la cursul de la Sinaia, 23-27 ianuarie 2012. Tot în februarie, la CCI Bacău va avea loc primul schimb de experienţă şi bune practici la nivel naţional. Temele ce vor fi abordate vor fi următoarele: Funcţia consultativă – reprezentarea şi apărarea intereselor membrilor; Organizarea de târguri şi expoziţii; Organizarea de cursuri de formare profesională. De asemenea, echipele de experţi lucrează la realizarea a trei lucrări de specialitate ce vor constitui materiale de referinţă pentru sistemul cameral şi instrumente utile pentru angajaţii acestora: Ghidul serviciilor oferite de cci din România, Manualul Consultantului Cameral şi Carta Camerală. Toate proiectele se desfăşoară în cadrul proiectului “Schemă inovativă de adaptabilitate și specializare S.I.A.S.”, selectat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanțat din Fondul Social European și derulat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în parteneriat cu camerele de comerţ ale judeţelor Bacău, Brașov, Prahova, Satu-Mare și Vâlcea, Universitatea de Vest Timişoara, Escola Profissional Cristóvăo Colombo (Portugalia) și MONDIMPRESA Italia.

Fii primul care comentează