Cei de la Liceul de Arte Plastice sunt în continuare nemulţumiţi

Conducere, elevii şi părinţii elevilor de la Liceul de Arte Plastice nu se pot împăca cu gândul că vor învăţa din toamnă în clădirea fostei Şcoli Generale nr.9 de pe bulevardul Liviu Rebreanu. Sindicatul „Spiru Haret” a depus o plângere ieri la Prefectura Timiş împotriva hotărârii de consiliu local prin care liceul trebuia să părăsească clădirea din centrul oraşului. De asemenea, astăzi va fi depusă o plângere la Consiliul Local Timişoara.

Cei de la Liceul de Arte Plastice speră ca joi, în urma discuţiei cu reprezentanţii Prefecturii să li se respecte dorinţa de a mai învăţa un an în vechea clădire, până la găsirea unei soluţii mai bune. După ani de chirii exorbitante, Fundaţia „Caritatea” s-a oferit să permită instituţiei de învăţământ să mai stea un an acolo gratis. Micii artişti îşi doresc o clădire în zona centrală. Daca prefectura este sensibilă la problemă şi iniţiază un dialog cu proprietarul Fundaţia Caritatea (din Bd. Eminescu 2), se confirmă oferta de a rămâne în spaţiul fundaţiei cu chirie 0 lei pentru următorul an şcolar, timp in care se vor putea găsi soluţii mai bune pentru relocarea liceului, într-un spaţiu suficient şi adecvat în zona centrală a oraşului se arată într-o scrisoare trimisă presei.

Reprezentanţii liceului sunt nemulţumiţi deoarece clădirea fostei Generale nr.9 nu îndeplineşte condiţiile pentru orele de specialitatea, mai ales că nu există suficiente ateliere pentru pictură şi sculptură. Clădirea are 19 săli de clasă, iar reprezentanţii liceului spun că au nevoie de şapte săli de clasă, cinci laboratoare şi 15 ateliere. De asemenea, sălile nu asigură condiţiile optime de iluminare şi nu există surse de apă cu jet ascendent. În clădire nu există apă caldă, iar grupurile sanitare sunt necorespunzătoare şi lipsesc de la unele etaje. În clădire nu există suficient spaţiu pentru majorarea căilor de evacuare in caz de incendiu, amenajarea bibliotecii, cabinetului psihologic, zonelor de recreaţie, bufetului, spaţiilor de servire şi depozitare aferente, pentru compartimentarea zonelor de depozitare, pentru amenajarea spaţiului de depozitare a arhivelor de lucrări, biroului directorului adjunct. Sala de educaţie fizică este subdimensionată, două laboratoare nu respectă cubajul de aer, iar atelierele nu au spaţiu unde elevii ă îşi lase ghiozdanele şi hainele.

Anda Deliu

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns