Nu ştiu cum să mă adresez dascălilor mei de odinioară: Tovarăşe profesor, sau domnule profesor. Le-aş spune, cu egală dragoste, şi tovarăşe, şi domnule, dacă ei nu ar fi cu mult mai mult. Dacă ei nu ar fi fost, şi nu ar fi Oameni, cu O mare. Întâia lor calitate, atât de obişnuită pe acea vreme, era graiul. O limbă română frumoasă, clară, curată, învăluitoare, care ştia să laude, dar să şi dojenească, care ştia să dăruiască “două reci, şi una caldă”. Dar cât de cald ştia să insufle avânt…
Citește mai multUn arbitru al valorilor: Domnul Berezovschi
