Mi-aduc aminte de-un fapt banal: Garlea Valeriu, din pavilion, Ca o dovada ca este om, A suferit un atac cerebral. De-atatea sarcini, cat nu incap, Unui director, totusi, in cap, Cand chiar si dansul, e depasit De o uzina, cu puls grabit, Din frenezia lui de parinte, De a tot merge, tot inainte, Si impotriva vrerii lui treze, Si-a luat concediu sa se trateze. Cand s-a intors, l-am vazut la bufet. Era cu fiul. Privea poet. Il mangaia din priviri, cu blandete. Prindea putere. Sa il…
Citește mai mult