Frumoaselor doamne

Frumoasele doamne mereu prea cuminti, Cu trupuri visate in nopti de dorinti, Privind nesatul ca o haita de lupi, Gradinile lor, de sub doi cantalupi –   Frumoasele doamne, zambind chiar si-atunci Cand sotii le uita, la griji, si la munci, Cand umbre, pe chipuri, le-apar, din nimic – Ma au, doar pe mine, la degetul mic –   Frumoasele doamne, iubite, candva, Cu ochii deschisi drept in inima mea, Cu palmele, sufletul meu, tulburand Ma au peste glezna, colierul  flamand –     Frumoasele doamne, fierbinti si durute, Cu…

Citește mai mult

Luna de pe cer

            Şi era Găureniul, sat frumos, de moţi cuminţi, agale la vorbă, cumpătaţi şi harnici. Se întindea pe dealuri şi vâlcele, se risipea prin lunci şi livezi, iar de o parte a lui, mai lângă gara mocăniţelor, se ridica, ca un colop verde de moţ, Gruiul, un tăpşan rotund, cu iarba perie, din care răsăreau ici, colo, flori de săpun, viorele, brânduşe şi gălbenele.             Moţii aveau case de lemn, de piatră şi zidărie, câte o pereche de boi, o vacă, două, câte o şură, în podul căreia dormeau…

Citește mai mult

Repetabila povară, de Adrian Păunescu

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi, Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi. Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc De atâţia copii şi de-atât nenoroc Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu, Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu. Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei, Care ştiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, după actele lor, Nu contează deloc, ei albiră de…

Citește mai mult