Mulțumirea vieții, după cum se formulează aici, este deplasată mai spre amurg, spre pensie, când, salvat tumultului existențial, de atingere a țintelor care au atestat destinul tău în vreo profesie, ai răgazul de a sta pe balconul casei tale simple și de a-ți aminti eventual de propria copilărie. Ca în lirica blagiană, te uiți în jur, dacă nu ai preschimbat casa părintească, și te va uimi diferența dintre lucruri: colosale în ochii tăi de copil, iar azi, minuscule, privite de pe mormanul de ani acumulați (în fire și în…
Citește mai multDespre faptă și consecință: E legea firii omenești în care stă porunca: faptele tale să fie mulțumirea vieții tale. Ioan Slavici
