
Cincinalul copilariei
N-am auzit de Sindicate, vii, Ca sa mai lupte si pentru copii – Nu voi vorbi de firme mari, din topuri , Ci doar de amarate copy-shop-uri – Cum se descurca, oare, fiecare, Sa ia […]
N-am auzit de Sindicate, vii, Ca sa mai lupte si pentru copii – Nu voi vorbi de firme mari, din topuri , Ci doar de amarate copy-shop-uri – Cum se descurca, oare, fiecare, Sa ia […]
Liderii celor cinci confederaţii sindicale reprezentantive la nivel naţional se vor întâlni marţi cu premierul Mihai-Răzvan Ungureanu. La discuţii participă reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS), CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Federaţia Sindicatelor Democratice din România […]
Sute de persoane au început să se strângă duminică în centrul Atenei, la apelul sindicatelor, împotriva măsurilor de austeritate luate de Grecia, informează AFP. După o săptămână de la violentele manifestaţii care au însoţit adoptarea […]
O grevă generală a continuat vineri în Israel pentru a treia zi consecutiv, în absenţa unui acord între guvern şi sindicate, a declarat un purtător de cuvânt al Confederaţiei sindicatelor Histadrut, relatează AFP. Negocierile între […]
Noua Republică susţine principiul asocierii cetățenilor în dialog cu Statul. Societatea civilă are nevoie de o corectă reprezentare a intereselor fiecărei categorii profesionale. Totodată, Noua Republică va critica fără rezerve abuzul față de libertatea individuală […]
Navele stăteau ancorate joi dimineaţă în Portul Pireu, reţeaua feroviară era paralizată iar activitatea funcţionarilor publici era încetinită din cauza unei greve generale convocate de sindicatele din sectoarele public şi privat, informează AFP. Majoritatea şcolilor […]
Aproximativ 30 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România (FSLCPR) au pichetat, luni, de la ora 9.00, sediul Ministerului Educaţiei din Bucureşti, principala revendicare a acestora fiind ca domeniul cercetării să treacă […]
Sindicatele funcţionarilor europeni au depus o notificare de grevă începând de săptămâna viitoare pentru a protesta faţă de încercările guvernelor europene de a le contesta statutul, într-un context de austeritate generalizată în Europa. Notificarea, depusă […]
Angajaţii companiei bulgare de căi ferate (BDZ) vor intra în grevă la nivel naţional, iar data pentru începerea grevei va fi stabilită luni, informează duminică Novinite. Vineri şi sâmbătă, reprezentanţii sindicatelor din căile ferate au […]
Noile prevederi ale Codului muncii, care majorează perioada de preaviz, introduc agentul de muncă temporară şi înăspresc sancţiunile pentru munca la negru, angajatorii riscând să ajungă la închisoare dacă folosesc mai mult de cinci persoane […]
Noul Cod al Muncii a scos în stradă şi sindicaliştii din Timişoara, care au protestat, în a doua zi a lunii martie, în faţa sediului PDL. Cam 200 – 300 de sindicalişti de la Cartel […]
Copyright © 2025 | MH Magazine WordPress Theme de MH Themes