Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer şi pe toate…
Citește mai multScrisoarea III
