25 de timişoreni au rămas fără carnet de conducere într-o singură noapte

*Pentru a creşte gradul de siguranţă rutieră în judeţul Timiş, poliţiştii au organizat în noaptea de 12/13 februarie, între orele 22 – 6, o acţiune care a vizat prevenirea şi combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului, precum şi reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul consumului de alcool. La această acţiune au participat 61 de poliţişti, din care 41 de poliţişti rutieri şi 20 de ordine publică, fiind organizate 38 de filtre, pe drumurile din judeţ şi pe străzile din municipiul Timişoara. Cu această ocazie, poliţiştii au depistat în trafic şi conducători auto care nu au conştientizat riscurile la care se expun atât pe ei cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, conducând autoturisme după ce au consumat băuturi alcoolice. Astfel că poliţiştii au întocmit 16 dosare penale din care 12 dosare întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, au fost reţinute 25 permise de conducere şi au fost aplicate 67 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 17.393 lei.
*În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş, cu avizul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune faţă de C. I. Ş., de 51 ani, din Oradea. Acesta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a emis cinci file CEC fără acoperire în bancă in favoarea unei societăţi comerciale din Jimbolia cu care avea în desfăşurare un contract comercial pentru achiziţionarea de făină grâu, tărâţe grâu şi faină de porumb, cauzând un prejudiciu de 330.935,50 lei.
*La data de 11 februarie, în jurul orei 13.20, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că persoane necunoscute au pătruns la domiciliul unei persoane din satul Ferendia, comuna Jamu-Mare, de unde au sustras diferite bunuri. O echipă operativă s-a deplasat la faţa locului unde au constatat că din locuinţa celui în cauză au fost sustrase bunuri în valoare aproximativă de 200 lei, prin forţarea uşii locuinţei. Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti, a fost identificat suspectul de comiterea furtului ca fiind H. D. Florin, de 20 ani, din Jamu Mare, judeţul Timiş. Bunurile sustrase au fost recuperate în proporţie de 90% şi predate persoanei careia îi aparţineau, iar celui în cauză i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art.208 al.1, art.209 alin. 1 din Cod penal.
*La data de 11 februarie, poliţiştii Postului de Poliţie Victor Vlad Delamarina, împreună cu jandarmii, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor silvice. Cu această ocazie, au depistat în trafic un camion încărcat cu 20 mc material lemnos fasonat din specia salcâm. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că locul din care a fost încarcat materialul lemnos nu este cel înscris în aviz, motiv pentru care s-a luat măsura sancţionarii contravenţionale a conducătorului auto F. F ZOLTAN, de 43 ani, cu amendă în sumă de suma de 2.000 lei conform art. 19 lit. d, din Legea 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat şi depozitat la Lugoj.
*În data de 12 februarie, în jurul orei 22.30, a fost depistat în trafic pe DJ 609 B în localitatea Coşteiu, conducătorul auto M. A. Vasile, de 28 ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testului efectuat cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Lugoj unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice, a unui autovehicul de către o persoană având o imbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87, alin.1 din O.U.G 195/2002 republicată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns