Interviu acordat revistei “Coloana Infinitului” de către celebrul pianist RICHARD CLAYDERMAN
Bună seara, Domnule Richard Clayderman. Acum, după patru ani, care au trecut de la primele dvs. concerte în România, care sunt impresiile şi gândurile dvs. despre ţara noastră, despre poporul român? Căci sunteţi şi veţi rămâne idolul tuturor generaţiilor de iubitori ai muzicii dvs?
Mărturisesc, sunt foarte bucuros că am revenit aici, în România. Publicul român e extraordinar, călduros. Ştiu că oamenii de aici sunt plăcuţi, amabili, afectuoşi şi pentru mine este foarte important, deoarece îmi doresc să revin adesea aici, într-o ţară unde sunt iubit.
Cum v-aţi imaginat România înainte de a o vizita prima oară?
Înainte, sincer, nu o cunoşteam prea bine. Auzisem vorbindu-se în emisiunile de radio şi televiziune că traversa o perioadă plină de dificultăţi, cu un regim politic dictatorial dificil. Dar, pe de altă parte, am fost bucuros să aflu că este o ţară cu tradiţii culturale. Am fost, de asemenea, impresionat să aflu că muzica mea este apreciată de români şi că am foarte mulţi admiratori. Iar acum sunt fericit că pot veni în turnee aici, în această ţară minunată, deşi, într-un fel, este dificil pentru mine, deoarece nu cunosc mentalităţile oamenilor… Este, pentru mine… încă dificil de înţeles….
Ce impresie v-a creat Iaşi, căci Moldova a dăruit multe genii ale culturii româneşti: Mihai Eminescu, George Enescu, Ciprian Porumbescu?
Am fost plăcut impresionat să vizitez acest oraş. Într-adevăr, am aflat că e un oraş cultural, dar, este dificil pentru mine, să spun prea multe acum, deşi sunt direct interesat să aflu cât mai multe despre România, despre viaţa culturală românească… Şi, în această ordine de idei, este extroardinar că România a intrat în Uniunea Europeană, nu?
Este cunoscut faptul că în acest turneu aţi interpretat, în mare majoritate, piesele înscrise pe noul dvs. album “Forever my way”. Care au fost cele mai apreciate şi aplaudate melodii?
Cred că My way a avut mult succes… Şi apoi, multe alte melodii, cum ar fi cele din filme, ca de pildă, Titanic, care a pătruns în conştiinţa publicului odată cu succesul răsunător al filmului… Şi… bineînţeles, Ballade pour Adeline…
Acum, după 31 de ani de la lansarea acestei sublime melodii eare a înconjurat lumea şi va rămâne ca Ave Maria o legendă vie, ce sentiment vă încearcă de fiecare dată când o interpretaţi?
Ştiu că publicul iubeşte şi aşteaptă cu nerăbdare această melodie. Recunosc că sunt totdeauna foarte impresionat, deşi e o melodie pe care o cânt de atâta vreme. Sunt fericit de fiecare dată când o interpretez! E dificil de explicat!… Nu e uşor să pătrunzi în sufletele oamenilor!… Sunt surprins plăcut şi-mi face plăcere s-o interpretez totdeauna!… Şi aceasta e foarte important pentru mine!
Am citit în biografia dvs. că atunci când aţi înregistratBallade pour Adeline, producătorii dvs. sperau să se vândă în 10.000 de exemplare, ceea ce ar fi fost un succes în opţiunea lor. În realitate, Ballade pour Adelines-a vândut în 25 de milioane de exemplare.
Trebuie să recunosc… că… a fost o plăcută recompensă pentru mine… Cu atât mai mult, cu cât, la vremea aceea, era în vogă muzica disco şi rock. A lansa o asemenea piesă, complet instrumentală şi atât de romantică era imposibil de crezut că va putea deveni un succes şi… încă atât de rapid… A început în unele ţări europene, mă gândesc la Spania, Austria, Germania, apoi Elveţia, Argentina, Chile, Anglia, puţin mai târziu în Franţa, pentru ca apoi să crească precum un bulgăre de zăpadă rostogolit de-a lungul şi de-a latul lumii, în special în America de Sud şi Asia.
Apropo, care sunt impresiile dvs. despre publicul din Asia? Cum a receptat şi primit muzica dvs?
Bine, aş putea spune chiar extraordinar. Am avut turnee în China, Taiwan, Japonia, Malaesia, Thaylanda, Singapore. Am fost însă surprins plăcut să aflu şi să înţeleg că sunt iubit. Am avut succese. Ştiu că e un public dificil, dar muzica mea e o muzică instrumentală şi e destul de uşor pentru un interpret, pentru un Ce simţiţi atunci când începeţi un nou turneu?
De fiecare dată e altfel. De pildă, anual, plec în turneu în Japonia. Iar repertoriul e cu totul diferit şi muncesc mult. Dar este foarte dificil pentru mine, deoarece sunt multe decalaje orare.
A fi în turneu e o parte importantă a vieţii dvs. Cum e o zi în turneu cu Richard Clayderman?
Înainte de a răspunde la întrebare, mi-ar plăcea să mărturisesc că, de fiecare dată când sunt pe scenă e o adevărată plăcere şi în acelaşi timp o intensă stare emoţională pentru mine. Pentru a vă răspunde la întrebare, trebuie să ştiu despre ce tip de zi concertistică aţi vrea să vorbesc… Uneori călătoresc dintr-un oraş în altul şi dau concerte în aceeaşi seară… Alteori, concertul e în acelaşi loc şi nu trebuie să călătoresc.
Începem cu prima situaţie, adică aceea când călătoriţi.
Ziua mi-e dictată, evident, de cât de mare e distanţa pe care trebuie s-o străbat între un oraş şi altul.
Odată ajuns în oraşul unde veţi concerta seara, care-i primul lucru pe care-l faceţi?
Dacă-i o călătorie scurtă, merg la hotel, despachetez şi iau un prânz uşor. Dar dacă-i una lungă, mă deplasez direct la sala de concert.
Mi s-a spus că ajungeţi la sala de concert cu câteva ore înaintea începerii concertului.
Da, e adevărat… Îmi place să-mi aranjez cabina şi să-mi pregătesc totul pentru spectacolul de seară, cum ar fi: aşezatul costumaţiei, etalarea trusei de machiaj… Unul din lucrurile care-mi diminuează stressul e să am cabina aranjată, pe cât posibil, exact la fel în toate serile turneului. De asemenea, îmi place să aşez pozele familiei, pentru a-mi recreea, într-un fel, atmosfera din casă… Am poze cu soţia, cu copiii, cu casa şi câinele…Un alt motiv pentru care-mi place să ajung devreme e să mă familiarizez eu însumi cu pianul. Fiecare pian e diferit… Claviatura reacţionează diferit la fiecare pian şi la fel e pentru pedale. Unele piane sunt obosite, altele tonice… Unele au mici lipsuri, până la lăţimea fiecărei clape.
Am auzit că aveţi totdeauna un pian în cabină.
Nu un pian acustic, ci unul electric. Înainte de concert, trebuie să cânt, cel puţin o oră, dacă nu mai mult, pentru a-mi exersa gamele şi a repeta unele piese. Într-un fel, e ca o încălzire fizică, după cum spun sportivii… Claviatura aceasta mă urmează pretutindeni… Îmi place, de asemenea, să am una în camera mea de hotel… Aşa că pot cânta la orice moment din noapte am inspiraţie…
Am auzit că vă schimbaţi adesea pianele. Care este achiziţia dvs cea mai recentă?
A, nu, nu le schimb atât de des.. Prefer întotdeauna un pian bun. Pentru că atunci când plec în turneu e dificil să iau pianul meu. Trebuie să mă acomodez cu pianele puse la dispoziţie de organizatorii concertelor, dar trebuie să recunosc că şi în Bucureşti şi-n Iaşi şi-n Cluj, dar şi aici, la Tmişoara, pianele sunt foarte bune.
Cum se împacă omul Richard Clayderman cu artistul Richard Clayderman?
E o situaţie cu totul diferită faţă de viaţa de toate zilele, deoarece pe scenă port întotdeauna haine bine călcate, sofisticate… Îmi place, de asemenea, ca pantofii să-mi fie lustruiţi şi lucitori… Îmi place să menţin o anumită alură pe scenă, pentru public şi pentru mine însumi.. Cu toate acestea, lumea crede că şi în viaţa de toate zilele sunt îmbrăcat ca pe scenă. Sunt un om simplu. Port mereu jeans şi t-shirt Îmi place să petrec timpul cu familia mea, să fac sport: jogging, tenis… Îmi mai place să vizitez muzee, să merg la cinema şi să fac cumpărăturile.
Aţi încercat şi registrul compoziţiei, activitatea de compozitor, în exclusivitate?
Nu, nu am încercat niciodată, fiindcă nu sunt decât un modest interpret şi, deci, las în grija compozitorilor care mă cunosc să-mi compună piesele muzicale. Nu cred că aş avea şansa şi succesul lor.
Vedeţi o apropiere între muzica dvs şi muzica de meditaţie?
Nu, nu cred, deoarece e o muzică instrumentală romantică, dulce, pe de o parte, deşi unele piese sunt mai antrenante, rapide. Sunt piese foarte originale, cu un impact rapid.
Se spune că muzica este poezia sunetelor şi că poezia este o muzică a cuvintelor. Ce părere aveţi despre această idee?
Da, interesant, cred că este o definiţie foarte bună, deoarece poeziile bune au o muzicalitate interioară deosebită. Eu însă nu simt atât de mult nevoia să-mi exprim sentimentele şi emoţiile în cuvinte, în texte, ci doar prin muzică, prin melodiile mele, aşa cum cuvintele sunt emoţii care se transformă în muzică.
Cum vedeţi spaţiul muzical românesc spre deosebire de spaţiul muzical francez, de exemplu, căci se spune că toate popoarele ar trebui să formeze o orchestră vizând armonia universală?
Interesantă reflecţie… Da, simt o apropiere spirituală între cele două spaţii culturale. România este o ţară cu bogate tradiţii culturale şi cu un potenţial extraordinar. Da, e o ţară foarte apropiată de Franţa, mai ales prin fondul latin. Pe de altă parte, am constatat adesea şi din emisiunile TV că muzica românească e o muzică valoroasă, profundă, melancolică… Consider că fiecare popor are rădăcini adânci pentru a-şi exprima spiritul naţional prin muzică şi că la nivel planetar se pot crea punţi de comunicare şi conexiune spirituală prin muzică.
Care este albumul la care lucraţi în prezent?
Este un album care cuprinde melodii de succes, melodii din filme, inedite, un album live.
Care sunt proiectele dvs. de viitor?
Intenţionez să susţin şi alte concerte, să vizitez şi alte ţări şi să plec în cât mai multe turnee, mulţi ani de acum înainte… Dacă nu voi obosi…
Vă mulţumim pentru că ne-aţi acordat acest interviu… Şi vă aşteptăm în viitorul apropiat din nou la Timişoara.
În mod sigur! Pe curând!….
LAVINIA DIANA MILOŞ
Fii primul care comentează