Peste 500 de persoane, printre care și consulul general român de la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, au participat sâmbătă, 24 februarie 2018, la ampla manifestare prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Ansamblului de dans popular românesc la Micherechi (Mehkerek), din judeţul Bekes.
Manifestarea a fost organizată la Casa de Cultură ”Gheorghe Dulău” din Micherechi, comună majoritar românească. Inițiatorii acestei manifestări au fost membrii Asociației pentru Tradițiile și Cultura din Micherechi, cu sprijinul Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Autoguvernării Românești din jud. Bekes, ai Primăriei locale şi al mai multor instituţii și sponsori locali. În cadrul manifestării au fost comemorați Gheorghe Nistor și Teodor Kovacs, maeștri ai artei populare, de la dispariția cărora se împlinesc anul acesta 30 de ani.
Au participat la eveniment Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor din Ungaria în Parlamentul Ungariei, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Andras Patyi, președintele Comisiei Electorale Naţionale din Ungaria și rector al Universității Naționale de Servicii Publice de la Budapesta, Eva Bocsor Karancsy, preşedintele Autoguvernării Româneşti din judeţul Bekes, Margareta Tat, primarul localității Micherechi, Gheorghe Cozma, şef de oficiu al AŢRU, Eva Iova-Şimon, redactor şef al săptămânalului „Foaia Românească”, Corina Sebestyen, jurnalist la ”Cronica”, Tiberiu Boca, jurnalist, membru al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria UCRU, Ana Ruja, directorul Şcolii din Micherechi, etnici români din Micherechi, Gyula, Bătania, Chitighaz şi mulţi dansatori şi iubitori de folclor din diferite zone ale Ungariei.
Evenimentul cultural a oferit publicului prezent un regal de dansuri tradiţionale, oferit de către echipe de dans popular din Ungaria, de la Gyula, Aletea (Elek), Chitighaz (Ketegyhaza), dar și un ansamblu venit de la Cluj-Napoca. Punctul culminant al manifestării l-a constituit recitalul de dansuri românești de la Micherechi, oferit de către cei sărbătoriţi, Ansamblul ”Gheorghe Nistor”. Acest ansamblu a evoluat și a fost premiat la zeci de manifestări culturale din Ungaria, România și din alte țări.
În data de 24 septembrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la ”Ziua Culturală Românească” din localitatea Biharkeresztes, jud. Hajdu-Bihar. În această localitate, situată în apropierea frontierei ungaro-române, trăiesc membri […]
O serie de manifestări de spiritualitate românească s-au regăsit în calendarul comunității istorice românești din Ungaria, în ultima perioadă. Joi, 26 ianuarie 2017, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), la Gyula, Consulatul […]
Praznicul Înălțării Domnului (6 iunie 2019) este și hramul bisericii ortodoxe românești din Otlaca-Pustă (Pusztaottlaka), din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. În cadrul slujbei au fost făcute și rugăciuni de pomenire pentru eroii neamului […]
Fii primul care comentează
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Fii primul care comentează