ACS Poli vrea sa incheie anul cu o victorie la Oradea

Turul a fost unul bun pentru echipa timişoreană, care este aproape de obiectivul propus, promovarea în Liga I. Până la vacanţa de iarnă, elevii lui Vali Velcea mai au de jucat un meci în deplasare la FC Bihor, echipă antrenată de Claudiu Niculescu.

ACS Poli continuă să rămână neînvinşi şi doresc ca meciul de la Oradea să nu facă notă discordantă. Nu va fi însă uşor pentru că cei de la Bihor şi-au propus la începutul sezonului promovarea, ratată în urmă cu un şi jumătate, când echipa bihoreană nu a obţinut licenţa, la fel ca şi Poli. Echipa adversă are în componenţă mulţi jucători tineri, poate echipa cu cei mai experimentaţi tineri din Liga a II-a. Au un antrenor care este la început de carieră, ambiţios, au doi jucători care ar putea evolua oricând la echipe din Liga I. Îmi doresc din tot sufletul să putem oferi suporterilor noştri o iarnă liniştită cu 3 puncte câştigat la Oradea, a declarat Vali Velcea. ACS Poli va încheia oricum turul pe un loc promovabil, locul 2, iar din retur, echipa speră să urce pe prima poziţie. Suntem bucuroşi că am ajuns unde ne-am propus, deşi ne-am propus primul loc, e bun şi locul doi deoarece promovează două echipe. Nu ne bucurăm însă până vom trece de ultimul hop, a declarat managerul Călin Rosenblum. Pentru meciul de duminică, Szalbocs Szekely nu va fi disponibil. De asemenea, mai există o serie de indisponibilităţi pe care cei din staff speră să le rezolve până la meci, Kirev are probleme cu genunchiul drept, Goge la tendoane, Nohai la tibie şi Şeroni la inghinali.

La echipă se fac deja planuri pentru retur şi pentru o situaţia în care se va promova. Vali Velcea spune că este interesat de jucători de la Flacăra Făget, echipă mutată la Timişoara care este acum pe primul loc în Seria a IV-a din Liga a III-a, dar şi pe jucători de la echipa din Severin, măcinată de probleme financiare. Mă gândesc destul de serios să iau un jucător care a evoluat mai puţin la Flacăra şi să îl văd cum ar face faţă unui stagiu de pregătire cu noi. De la Severin mă interesează doi jucători. Îmi doresc să promoveze Flacără şi chiar şi echipa din Giarmata. Sunt echipa din Timiş şi în orice moment se pun bazele unei colaborări. Este altceva ca jucătorii să joace în Liga a II-a decât în Liga a VI-a cu toţi burtoşii, a precizat Vali Velcea. Meciul se va disputa duminică de la ora 11.30 şi va fi transmis pe Digisport.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns