Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat doi cetăţeni afgani care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia să ajungă ilegal în Slovacia. În dimineaţa zilei de 31.01.2011, în jurul orei 9, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au observat pe câmp, pe teritoriul României, în apropierea liniei de frontieră cu Serbia, două persoane care se îndreptau spre localitatea Jimbolia. Lucrătorii noştri au procedat la legitimarea celor doi bărbaţi şi, pentru că nu vorbeau limba română, i-au condus la sediul Sectorului P.F. Jimbolia în vederea stabilirii identităţii şi clarificării situaţiei. Cu această ocazie poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt Ahmad N., în vârstă de 18 ani, şi Safee S., în vârstă de 20 de ani, cetăţeni afgani. Cei doi tineri au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, venind din Kosovo, cu intenţia să ajungă ilegal în Slovacia. În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Articole asemănătoare
Flagrant
Sase imigranti prinsi la frontiera
În ultimele 24 de ore poliţiştii de frontieră timişeni au prins două grupuri de migranţi, formate din şase persoane. Unul din grupuri a încercat să intre ilegal din Serbia în România, prin zona frontierei verzi, […]
Fapt Divers
60 milioane lei pentru apa si canalizare in Sannicolau Mare si Jimbolia
Aquatim SA a semnat încă două contracte de lucrări din cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. Astfel, Contractul “Extinderea şi modernizarea reţelelor de alimentare cu apă […]
Social
Jimbolia: Tată și fiică găsiți spânzurați
Tragedie într-o familie din Jimbolia, unde tatăl, de 35 de ani şi fiica sa, în vârstă de numai şase ani, au fost găsiţi spânzuraţi, miercuri, în podul casei în care locuiau, poliţiştii deschizând o anchetă […]

Fii primul care comentează