Află ce îţi rezervă eclipsa de lună în funcţie de zodie!

Miercuri, 15 iunie, are loc o eclipså totalå de Lunå, pe axa Gemeni- Sågetåtor, care în astrologie este numitå axa cunoaşterii. Elena Bunescu, astrologul Libertăţii,  dezvăluie cum ne influenţează acest fenomen.

Este obturată cunoaşterea în favoarea gândirii pe termen scurt, pentru interese de moment. Înţelepciunea va fi înlocuită cu şmecheria, cu dorinţa de a ieşi cât mai repede dintr-o situaţie dificilă şi cu adoptarea unor soluţii care nu ţin cont de interesele majorităţii. Vom avea tendinţa să uităm de legi şi de regulamente pentru a ne atinge un scop meschin.

Este un moment de rătăcire a minţii, care se va observa prin pierderea concentrării şi dificultăţii în exprimare. Nu sunt recomandate examenele.

Poate fi afectat şi comerţul exterior, dar şi relaţiile dintre state, pe motive economice cu un pronunţat caracter naţional.

Ar putea să se vehiculeze multe informaţii care se vor dovedi false, să se lanseze către opinia publică mesaje agresive pentru a tulbura echilibrul şi aşa fragil pe care fiecare încearcă să şi-l menţină în viaţa de zi cu zi.

La nivel fizic sunt vulnerabile coapsele şi zona pulmonară.

Berbecii ar fi bine să se deplaseze cât mai puţin, să vorbească mai puţin, să evite certurile şi să se retragă din situaţiile conflictuale, pentru că-şi pierd foarte repede energia şi nu au puterea de înţelegere necesară pentru a găsi soluţii. Dacă au examene, trebuie să se liniştească mai întâi, să aibă mintea limpede, pentru a se putea concentra.

Taurii pot trece prin crize de posesivitate, care îi vor împinge să se certe cu oricine are o părere diferită despre bani, avere, metode de lucru, surse de finanţare a unui proiect sau chiar modul de adresare către o persoană care ar putea investi într-un proiect pe care îl coordonează.

Gemenii pot fi afectaţi mai subtil, dar mai profund, prin senzaţia că nu îşi găsesc cuvintele ori că sunt nedreptăţiţi sau printr-un blocaj major în cuplu. Au ocazia să vadă ce a fost dintotdeauna greşit în viaţa lor şi nu au ştiut sau nu au vrut să corecteze. E un proces dureros de recunoaştere a propriilor greşeli.

Racii pot avea crize de conştiinţă şi pot trece prin stări de derută interioară. Ies la lumină temerile profunde, greşelile şi erorile de gândire şi de strategie legate de muncă şi de starea lor de sănătate, iar în anumite cazuri, stilul de viaţă e pus la îndoială şi trebuie modificat.

Leii se confruntă cu propriile greşeli în educaţia copiilor, în atitudinea faţă de persoana dragă, faţă de prieteni sau faţă de proiectele în care au investit. Au ocazia să înveţe să iubească şi să îi educe pe cei din jur, cu dragoste şi cu bunăvoinţă.

Fecioarele trec printr-o criză de planificare a propriei vieţi în două domenii principale, cariera şi viaţa de familie, care sunt strâns legate. Le vor pune la îndoială pe amândouă şi vor încerca să schimbe ceea ce le blochează dezvoltarea. Vor găsi puterea de a rosti lucruri pe care le gândesc de mult timp.

Balanţele sunt criticate şi consiliate de apropiaţi, care le-ar putea oferi sfaturi pentru a corecta ceea ce e greşit în viaţa lor. Se recomandă să vorbească puţin, să evite deciziile şi să facă un pas înapoi dacă nimeresc într-o situaţie conflictuală.

Scorpionii trec printr-o amplă reevaluare a atitudinii faţă de bani şi de bunuri şi îşi asumă riscuri mari, pentru că realizează că numai aşa vor câştiga. Ar putea lua decizii importante legate de sursele lor de venit.

Săgetătorii sunt vizaţi de eclipsă direct, ca şi partenerii lor de axă, Gemenii. Sunt răscolite convingerile legate de propria persoană, de locul şi de rolul asumate în lume. Relaţiile de cuplu trec printr-o criză, iar partenerul trebuie să fie înţelegător pentru a evita separarea.

Capricornii au parte de revelaţii şi vor înţelege instantaneu ce au de făcut pentru a-şi recăpăta sănătatea şi vigoarea. 15 iunie e o zi delicată, pentru că nu prea au energie. Ar fi bine să solicite o zi liberă de la serviciu.

Vărsătorii pot fi surprinşi de avalanşa de revendicări a celor dragi, de distanţa dintre ceea ce au crezut ei că se petrece în sufletul acestora şi ce iese acum la suprafaţă prin pretenţii, prin cereri şi, mai ales, prin cuvinte.

Peştii sunt atenţionaţi că au greşit nerevendicându-şi până acum locul binemeritat în societate, în ierarhia profesională sau în propria familie. Procesul este benefic, pentru că îi mobilizează să îşi schimbe viaţa.

Efectele durează câteva săptămâni

Fiecare eclipsă are o sferă de influenţă care se întinde pe o săptămână înainte şi o săptămână după producerea evenimentului. De această dată vom trăi un adevărat eveniment astral, pentru că eclipsa totală de Lună este încadrată la fix două săptămâni înainte şi după de câte o eclipsă parţială de Soare, prima pe 1 iunie şi a doua pe 1 iulie. Toată luna iunie ne vom afla sub influenţa directă a acestei serii de eclipse, care ne vor afecta viteza de reacţie, limpezimea gândirii şi alte procese mentale.

Sursa text: www.libertatea.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns