Aquatim anunta noi lucrari in Timisoara la sistemul de canalizare

Lucrările fac parte din Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”, proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu

Se fac reabilitări şi înlocuiri ale sistemului de canalizare de pe următoarele străzi:

–         strada Atomului: lucrările încep de astăzi şi se vor derula pe parcursul a două luni,  circulaţia rutieră va fi închisă pe porţiunea cuprinsă între strada Recoltei şi Intrarea Neptun;

–         strada Versului: lucrările vor începe în data de 10.06.2014 şi se vor derula în mai multe etape.
În prima etapă, circulaţia rutieră va fi închisă pe toată strada timp de trei luni.

Menţionăm că aceste reabilitări erau necesare datorită vechimii mari a sistemului de canalizare din zonele menţionate. Astfel că sistemul se colmata foarte des şi, datorită intrării sub presiune, ducea la numeroase refulări ale apei uzate menajere în subsoluri.

Pentru ca disconfortul creat de vecinătatea şantierului să fie cât mai redus, recomandăm cetăţenilor să

îşi parcheze maşinile pe străzile alăturate pentru a evita accidentele. Pietonii sunt rugaţi de asemenea rugaţi să traverseze şanţurile doar pe podeţele special amenajate.

 

Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” este cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Valoarea totală a proiectului este de 509 635 639 lei (118 871 000 Euro) din care: 73,93% sunt fonduri nerambursabile, din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13,04% este asigurat de Aquatim SA, 11,30% de la bugetul de stat şi 1,73% de la autorităţile locale (Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara). În judeţul Timiş sunt vizate în principal următoarele investiţii: şapte staţii noi de epurare a apelor uzate, trei staţii noi de tratare a apei potabile, extinderea şi reabilitarea sistemelor de canalizare (aproximativ 200 km) şi a reţelelor de alimentare cu apă (aproximativ 100 km).

Localităţile incluse în proiect: Timişoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buziaş, Gătaia, Recaş, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin. În urma investiţiilor, gradul de acoperire a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare în localităţile incluse în proiect va creşte considerabil, iar calitatea serviciilor prestate se va conforma cerinţelor UE.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns