
În urma evaluării efectuate de Serviciul Control al IGPF, şase ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin vor fi cercetaţi prealabil. Cinci dintre aceştia, şeful IJPF Caraş-Severin, şeful Sectorului Naidăş, adjuncţii lor şi şeful Biroului Supraveghere şi Control a Trecerii Frontierei Caraş Severin, şi-au prezentat demisiile din funcţii. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a continuat activitatea de evaluare a structurilor subordonate, fapt pentru care, în perioada 28.02 – 04.03.2011, ofiţerii din cadrul Serviciului Control al IGPF au verificat modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin şi Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăş. Totodată, a fost verificată activitatea conducerii celor două structuri, în scopul evaluării rezultatelor obţinute, a competenţei şi capacităţii managementului, analizării indicatorilor specifici de performanţă, a modului de implementare a programelor şi strategiilor prioritare ale P.F.R. cât şi al identificării şi corectării deficienţelor constatate. Din verificările efectuate, au fost constatate deficienţe în activitatea managerială, precum şi neglijenţă sau lipsă de preocupare în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu manifestată de ofiţerii cu funcţii de conducere din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin şi Sectorului PF Naidăş, constând în ineficienţa controalelor desfăşurate şi a muncii operative şi informative, insuficienta implicare în combaterea traficului ilegal cu ţigări, precum şi lipsa de fermitate în aplicarea unor măsuri disciplinare. De asemenea, s-a constatat neimplicarea sau implicarea superficială a ofiţerilor cu funcţii de conducere în activităţile de prevenire şi combatere a corupţiei interne, rezultatele la nivel teritorial pe aceasta linie fiind nule. Ca urmare a celor constatate, a fost dispusă măsura cercetării prealabile faţă de şase ofiţeri cu funcţii de conducere, astfel: şeful IJPF Caraş-Severin, adjunctul şefului de inspectorat, şeful Sectorului P.F. Naidăş, adjunctul şefului Sectorului Naidăş, şeful Biroului Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere (C.I.T.) din IJPF Caraş-Severin, şi şeful Biroului Supraveghere şi Control a Trecerii Frontierei (S.C.T.F.) din IJPF Caraş Severin. La finalizarea cercetării prealabile, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, faţă de cei în cauză vor fi luate măsurile ce se impun, în funcţie de gravitatea faptelor. Alţi 4 ofiţeri operativi din cadrul IJPF Caraş-Severin au fost atenţionaţi, fiind dispuse un număr de 40 de măsuri organizatorice, respectiv de remediere a disfuncţiilor şi deficienţelor constatate la nivelul inspectoratului. Totodată, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a aprobat eliberarea din funcţiile de conducere, la cerere, a cinci ofiţeri: şeful IJPF Caraş Severin, adjunctul şefului de inspectorat, şeful Sectorului P.F. Naidăş, adjunctul şefului Sectorului Naidăş şi şeful Biroului S.C.T.F. din IJPF Caraş Severin. În acest context, pentru asigurarea continuităţii exercitării actului managerial, au fost întreprinse demersurile legale pentru împuternicirea altor ofiţeri care să asigure conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin. Activitatea de evaluare va continua la nivelul tuturor structurilor subordonate Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Fii primul care comentează