Cine este Petrec Cherinescu Dana?

La 14 mai 1976, s-a născut în Timisoara, scriitoarea Dana Percec Chetrinescu. Aceasta a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Este profesor de literatură la Universitatea de Vest Timişoara. A realizat deopotrivă traduceri şi alte scrieri precum:  The Body’s Tale. Some Ado about Shakespearean Identity, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006; De la Gargantua la Google, Editura Napoca Star, Cluj, 2007 etc.

„Când sunt bolnavă nu am poftă de mâncare. Stau în pat şi Moe mă lasă să mă joc cu ceasul lui de buzunar. A ajuns în sobă, prin cenuşa de la lemnele arse. Cadranul s-a pierdut de mult şi dintre ţagăre a mai rămas doar minutarul. Tot aşa am reuşit să pierd inelul de logodnă al mamei. Au căutat sub pat, în saltea, în perini, după ladă – nimic.

Mă duc la balet la Tanti Egerer. Duşul care miroase a Palmier (nu mai e Palmolive ca pe vremuri, zice tata) s-a stricat. Toaleta e în bucătărie, cu uşa deschisă spre mătase şi miere şi fum şi spre grădinile de pe Fagului. Am făcut bine şpagatul. Merit o ciocolată Pitic de la 1 Mai. Magazin mic, dulce şi pipărat, cu dale ca un uriaş şi lucios Blutwurst – maro sângeriu şi alb sidefat. Apoi în Tramvai, la Primăria veche, treiul se întoarce, băncile de lemn lustruit de ani nu mă atrag, vreau să mă ţin de mânerele de piele de sus şi de maneta de lângă vatman. Fascinantă meserie.

Jurnal din anii `50 Dana Percec Chetrinescu în  volumul „De la Gargantua la Google”, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007