Clinica de Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Militar din Timișoara a obţinut din partea Ministerului Sănătății acreditarea pentru prelevarea și transplantul de țesut osos și tendinos. Unitatea medicală este cea de-a treia din țară care poate efectua aceste intervenții și prima din afara Bucureștiului. Pacienții pot apela, chiar din această lună, la medicii Spitalului Militar.
De asemenea, a fost înaintată o aplicație pentru intrarea în Programul Național de Transplanturi, fapt ce ar putea duce la decontarea costurilor procedurilor terapeutice amintite, astfel încât pacienții să beneficieze de operații și tratament gratuit. Acreditarea unității medicale este valabilă cinci ani.


Fii primul care comentează