Institutul francez din Timişoara în parteneriat cu Amifran organizează, sâmbătă, 26 octombrie, ora 20, la clubul Jazzissimo Pub de pe str. Hector nr. 3, un concert post-cabaret, în care protagonişti vor fi Xavier Machault şi Roberto Negro care vor veni la Timişoara cu ocazia concertului de deschidere a festivalului AMIFRAN de la Arad.
Prin acest „duo în trei”, artiştii curăţă de praf „la chanson française” transformând concertul într-un spectacol nebun, cu alură de cabaret.
Cântece, un pian, un strop de umor şi trei artişti extraordinari care vor evolua într-un spectacol de success, devenit celebru în Franţa.
Intrarea este liberă.


Fii primul care comentează