Consultatii oftalmologice gratuite, in clinica mobila

Reţeaua europeană de clinici de oftalmologie Vista Vision, organizează în perioada mai – iulie 2013 a doua ediţie a campaniei „Clinica Mobilă”, prin care oferă consultaţiii oftalmologice gratuite locuitorilor mai multor localităţi din judeţele Timiş, Caraş Severin şi Arad.

Campania de anul acesta,”Preţuieşte-ţi vederea!”, îşi propune să aducă la cunoştinţa oamenilor importanţa efectuării controlului oftalmologie anual, pentru tratarea cât mai ales prevenirea diferitelor afecţiuni oftalmologice, vederea fiind simţul pe care ne bazăm cel mai mult în viaţa de zi cu zi.

Anul acesta, prima parte a programului Clinicii Mobile se va desfăşura în:

  • Lugoj – 31 mai şi 1 iunie
  • Buziaş – 2 iunie
  • Făget -16 iunie
  • Jimbolia-21 iunie
  • Reşiţa – 22 şi 23 iunie
  • lneu-6iulie
  • Lipova – 7 iulie

Anul trecut, campania s-a organizat în 11 localităţi din Maramureş, unde peste 1000 de persoane au avut parte de consultaţii oftalmologice gratuite.

Lider de piaţă în Italia, Vista Vision se bucură de peste 22 de ani de tradiţie în Europa în domeniul microchirurgiei oculare şi chirurgiei refractive. Vista Vision a împlinit 7 ani de activitate în România, având deschise locaţii în Timişoara, Arad şi Baia Mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns