Cum evitam mirosul neplacut al canalizarii

O problemă cu care se confruntă vara locuitorii orașelor este mirosul neplăcut care se degajă din canalizarea stradală. Temperaturile ridicate duc la degradarea materiilor organice din canalizare. Pe de altă parte, consumul redus de apă – mulți oameni fiind plecați din oras pe perioada verii – duce la stagnarea resturilor în conducte și evacuarea lor mai dificilă. La toate acestea se adaugă, în Timișoara, relieful plat, respectiv panta foarte redusă a sistemului de canalizare, care favorizează, de asemenea, funcționarea necorespunzătoare a canalizării.

Pentru funcționarea proastă a canalizării de vină sunt, însă, de cele mai multe ori, resturile alimentare, deșeurile menajere sau din plastic care nu au ce căuta acolo și favorizează formarea depunerilor pe pereții conductelor, a dopurilor, înfundarea canalului, acumularea de materii care fermentează etc. Uleiurile și grăsimile, în mod special, se lipesc de pereţii conductelor, râncezesc şi miros urât. În plus, în combinație cu alte resturi alimentare, acestea formează depuneri solide, foarte rezistente, care aderă la pereții conductelor.

Așadar, pentru a evita apariția mirosurilor din canalizare, sunt câteva lucruri pe care fiecare le poate face acasă. Canalizarea nu este coșul de gunoi. Preocuparea și atenția vizavi de deșeurile pe care le generăm și o schimbare de comportament – spre exemplu colectarea și predarea uleiului alimentar uzat pentru reciclare – pot ține la distanță mirosurile neplacute degajate din canalizare, înfundarea racordurilor sau refularea apei uzate în stradă sau în locuințe.

Societatea Aquatim are un program regulat de mentenanță preventivă a canalizării, pentru a evita blocajele și refularea apei uzate din canalizare. Peste 7.000 de receptori stradali de evacuare a apei de ploaie și 90 km de conducte de canalizare sunt curățați în fiecare an. Echipele Aquatim intervin, de asemenea, punctual, când consumatorii sesizează la dispecerat (telefon non-stop: 0256 201 362) înfundări de canal sau mirosuri neplăcute.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns