Deși s-a scris foarte mult în epocă, puține izvoare istorice au ajuns până la noi, despre momentele marilor încleștări dintre strămoșii noștri daci și romanii cuceritori, în cele 2 războaie 101-102 și 105-106. Luând modelul lui Iulius Caesar, care a scris „De bello Gallico” în urma războaielor cu galii, împăratul Traian a scris „De bello Dacico” în urma războaielor cu dacii. Dar și medicul său Cryton, cel care l-a urmat în expediție avea sarcina să consemneze despre mersul campaniei, informațiile fiind cuprinse în lucrarea ce se va numi „Getica”.
Cel care s-a interesat de Dacia și a scris foarte mult a fost Dion Crysostomul, care înaintea războaielor a stat o vreme la reședința lui Decebal și a petrecut o perioadă de timp în Dacia, dar nu fără interes, căci toate informațiile despre viața poporului, obiceiuri, moravuri, cetăți, moduri de ducere a luptelor, drumuri, i-au fost transmise lui Traian, căruia i-a fost sfătuitor, toate pentru a asigura victoria împotriva dacilor. Pare însă enigmatic faptul, că din toate avem doar fragmente puține, dacii lipsesc din ele aproape sistematic sau se opresc tocmai atunci când se desfășoară lupta.
Împăratul Traian a venit foarte pregătit în acest război, cunoscând îndârjirea cu care luptau dacii, faptul că nu puneau preț pe viața lor, pentru că moartea era o eliberare a sufletului din închisoarea trupului, care trebuia să se alăture lui Zalmoxe. Iar, cartea lui, care rămâne o sursă istorică prețioasă despre situația din timpul războiului, este redată într-un stil sobru, concis, în stilul rapoartelor militare sau a unui Jurnal de front; de aceea nu a fost gustată de cititorii romani. Probabil, Traian a vrut să prezinte Senatului o dare de seamă asupra modului în care a condus expediția de cucerire. Lucrarea sa are mai multe „cărți”- 17 și 92 de „capitole”, iar Columna lui Traian redă în metope, informații din carte și poate fi considerată partea ilustrată a cărții.
Traian s-a simțit dator față de romani, pentru că: „eram copleșit de faptul dureros pentru poporul roman că trebuia să acordăm dacilor sumele de bani la care ne învoisem, în ciuda evidenței că puterea și îngâmfarea acestora sporea necontenit”, să pună mâna pe aurul Daciei și pe celelalte bogății ale ei. A pornit războiul pentru a nu mai plăti acele subsidii anuale de pe timpul lui Domițian, pentru a pedepsi acțiunile comise de daci, și pentru că: „situația imperiului nu era de natură să mulțumească poporul roman, sărăcit, și izbucnirea unor nemulțumiri era de așteptat”. Această situație putea fi rezolvată doar prin cucerirea Daciei, „care deținea aurul necesar nouă”.
Traian prezintă așezarea Daciei și cele 4 părți din care se compunea: partea cea mai apropiată de romani se întindea de la râul Tisia (Tisa) până la munții din interior, locuitorii se numesc daci, partea a doua e cuprinsă între Danubius și munți, începând de la Porțile de Fier și până la Arrubium (Măcin) în Scythia minor, locuitorii se numesc geți; a treia parte, între munți și râul Tyras (Nistru) sunt costoboci, iar ultima este așezată pe crestele muntoase în zona cea rece, septentrională unde locuiesc carpii.
Despre limbă, împăratul Traian scrie: „Limba lor nu este greu de învățat de către noi, romanii, întrucât reprezintă mari asemănări și după spusele unor cunoscători, s-ar apropia mult de vechea noastră limbă cunoscută sub denumirea de limba priscă sau ausonică”. Aceeași limbă este vorbită și de populațiile de la sud de Dunăre, „adică în ținuturile tracilor, aflați mai demult sub stăpânirea noastră, căci dacii tot o seminție tracică sunt, și asemănătoare foarte mult este de asemenea illira”.
Cea mai grea luptă s-a dat pe un platou la sud de Axiopolis (Cernavoda). „Aici, am avut pierderi foarte mari și nenumărați răniți. Pentru a face față îngrijirii răniților, atât eu cât și ofițerii mei ne-am sfâșiat veșmintele din care am făcut fașe pentru oblojirea rănilor. În onoarea morților, 38 000, efectivul unei legiuni, Traian a construit la Adamclisi un monument funerar, „Tropheum Traiani” și a schimbat numele locului Asamum, în Nikopole ad Istrum (Orașul Victoriei de pe Istru).
