Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează în perioada 28 – 31 martie 2013, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bdul Eroilor de la Tisa nr.22, cea de-a doua ediţie a expoziţiei internaţionale specializată în construcţii, amenajări interioare și exterioare, mobilier, instalații și energie UNIVERSUL CASEI TALE.
Manifestarea reunește 50 de producători şi distribuitori de produse și tehnologii din domeniu, atât din țară (Arad, Bucureşti, Hunedoara, Reşiţa, Satu Mare, Timişoara) cât și din străinătate (Italia, Serbia, Ungaria), care vor oferi publicului vizitator și profesional produse, tehnologii și servicii în ceea ce priveşte construcţia, amenajarea şi mobilarea spaţiilor interioare şi exterioare:
- ferestre din lemn masiv sau stratificat, jaluzele;
- uşi de interior şi exterior din lemn, aluminiu şi PVC;
- structuri metalice pentru hale industriale;
- profile galvanizate;
- ţiglă ceramică;
- pavaje;
- sisteme de climatizare;
- instalaţii sanitare și instalații electrice;
- mobilier pentru bucătărie și baie, saltele, mobilier de grădină;
- porţi, garduri, uşi de garaj;
- flori.
Expoziția este dublată de un program conex diversificat, constând din prezentări de firmă, produse și tehnologii.
În data de 29 martie 2013, cu începere de la ora 1500, în Sala Europa, CCIA Timiș în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara, Ordinul Arhitecților din România–Filiala Teritorială Timiș, Universitatea “Politehnica” Timișoara și Asociația Producătorilor de Materiale pentru Construcții din România organizează simpozionul cu tema ”Planul Urbanistic General. Eficiență și Reabilitare. ORIZONT 2020″, dedicat promovării și prezentării unor subiecte de mare interes privind viziunea autorităților locale și centrale asupra Planului Urbanistic General, reducerea consumului de energie și eficiența energetică. La simpozion vor participa, în calitate de lectori sau invitați, specialiști de renume din România și Serbia, reprezentanți ai arhitecților, antreprenorilor, producătorilor de materiale de construcții, finisaje și instalații, profesori universitari, auditori energetici precum și oficiali ai autorităților publice centrale și locale.
Evenimentul se va încheia cu Gala de decernare a Premiilor de Excelență în domeniile: construcții civile și industriale; materiale de construcții; mobilă; amenajări interioare și exterioare; pază și securitate; electric; arhitectură; proiecte și lucrări de arhitectură cât și cu o cină de afaceri (vezi program anexat).
Ceremonia de deschidere a expoziției are loc joi, 28 martie 2013, ora 1100, iar în cadrul acesteia organizatorii vor oferi invitaților un moment muzical inedit cu formația de alămuri West Brass, demonstrații specifice firmelor de pază și securitate și un cocktail.
Orarul de vizitare a expoziției este de joi până duminica, între orele 1100 – 1900. Intrarea este liberă.


Fii primul care comentează