Deşi programul Băncii Centrale Europene de achiziţionare a obligaţiunilor suverane a redus semnificativ riscul unei dizolvări a Zonei Euro pe termen scurt, răspunsul strategic la criza financiară nu a reuşit să producă transformările necesare pentru restaurarea stabilităţii pe termen lung, potrivit raportului de toamnă al Ernst & Young – Eurozone Forecast (EEF).
Conform EEF, PIB-ul Zonei Euro se va contracta cu 0,5% în 2012 şi se estimează doar o creştere economică marginală, de 0,1% în 2013, în scădere faţă de valoarea prognozată în ultimul trimestru. Pe măsură ce economiile din regiune se vor reechilibra şi procesul de austeritate fiscală se va relaxa, EEF prognozează o redemarare a creşterii PIB. Dar, va fi o creştere limitată pe durata mai multor ani sub impactul îngrijorărilor constante generate de instabilitate şi de supra-îndatorarea din sectorul public, precum şi din cel privat. Deşi modestă, această revenire este intens promovată de către autorităţile europene atât la nivel de state, cât şi la nivel supranaţional, punând accentul pe inovare şi susţinere.
Marie Diron, Consultant economic senior al Ernst & Young Eurozone Forecast comentează: „Recenta aşa-numită bazooka oferită de BCE, sub forma unui program de achiziţionare de obligaţiuni suverane, va servi doar ca „plasture ” temporar pentru Zona Euro, unul esenţial însă. Noi credem că o abordare mai radicală va fi necesară în următoarele luni pentru a se asigura o recuperare, chiar dacă foarte slabă, pentru anul viitor şi pe termen mai lung”.
Rata şomajului în Zona Euro va continua să crească, atingând în trimestrul 1 din 2014 peste 19,2 milioane de persoane sau puţin peste 12% din forţa de muncă. Aceasta înseamnă că este puţin probabil ca populaţia, în special cea din ţările periferice, să cheltuiască mai mult pentru a depăşi perioada de recesiune. Se estimează că, în Portugalia, rata şomajului va depăşi 16%, în timp ce în Spania şi Grecia se va ajunge la 26% şi respectiv 27% din forţa de muncă.
Investiţiile din zona privată vor fi reduse, ca reacţie la condiţiile de finanţare tot mai dure, la nesiguranţa legată de stabilitatea monedei unice şi la o creştere lentă a profitului. Se estimează că, până la sfârşitul anului 2016, investiţiile vor rămâne mult sub nivelul valorilor atinse în perioada de vârf de dinainte de criză.
Tensiunile din pieţele cu datorii suverane indică faptul că finanţele publice nu sunt singura preocupare în economiile periferice, divergenţele în materie de competitivitate trebuind, de asemenea, luate în calcul. Chiar dacă ajustările economice necesare în ţările periferice au dus la rezultate pozitive, echilibrul nu poate fi atins decât dacă ţări, cum ar fi Germania, aplică politici de creştere a cheltuielilor interne şi a importurilor.
Marie Diron comentează: „Ajustările externe prin reducerea salariilor şi creşterea productivităţii sunt cruciale, deoarece fără creşterea competitivităţii, austeritatea fiscală va păstra aceste ţări împotmolite în recesiuni profunde„.
Mecanismele de finanţare trebuie, de asemenea, să fie puse în aplicare pentru a permite ţărilor să gestioneze procesul de ajustare odată cu revenirea la creştere şi fără a le afecta capacitatea de plată a datoriei suverane. Acest lucru ar presupune o mişcare spre o Europă mai federalizată, în care furnizarea de sprijin temporar şi condiţionat este oferit într-un mod mai ordonat statelor membre afectate de criză, asigurând astfel stabilitatea sistemelor lor bancare şi a finanţelor suverane.
„Este necesară o coeziune fiscală mai strânsă pentru supravieţuirea Zonei Euro. Cei care au pus bazele monedei euro au avut întotdeauna ca viziune un cadru monetar unitar, pentru o mai bună integrare fiscală şi economică”, a precizat Marie Diron.
Lista măsurilor ce se impun pentru menţinerea Zonei Euro în forma actuală este stufoasă şi reprezintă o adevarată provocare. Aceasta include extinderea Mecanismului de Stabilitate European (ESM), coeziune bancară, progrese în vederea coeziunii fiscale şi o schimbare în politicile macro în vederea concentrării mai mult pe creştere şi mai puţin pe austeritate.
„Deşi acordul pentru trecerea supervizării bancare la nivelul Zonei Euro reprezintă un pas încurajator, un sistem bancar integrat necesită nu doar asigurarea reglementărilor de supervizare, ci şi a suportului relevant. O serie de ţări din Zona Euro au sectoare bancare mult prea mari pentru a fi susţinute de către guvernul propriu. Fără o responsabilitate fiscală distribuită sub forma garanţiilor la depozite, aceste sisteme bancare naţionale vor rămâne supuse riscului”, a adăugat Marie Diron.
Previziunile privind evoluţia economică a Zonei Euro rămân rezervate, sub auspiciile multor obstacole. În pofida acestui fapt, competitivitatea şi creşterea trebuie să rămână prioritare în agenda liderilor din Zona Euro. Doar aşa, va reuşi Eurozona să se menţină competiţia globală pe termen lung.
Fii primul care comentează