La 20 februarie 1924 s-a născut la Bucureşti scriitorul Eugen Barbu.
A studiat Fac. de Litere în oraşul natal, după ce ar fi studiat şi Dreptul. Zvonurile afirmă că ar fi urmat şi o şcoală de jandarmi, anterior pregătirii universitare. A lucrat ca jurnalist, corector la Întreprinderea poligrafică, revizor la Casa Scânteii. A fost numit şi la conducerea revistei Luceafărul. Pamfletar, şi-a atras duşmăniile de rigoare. Împreună cu Ștefan Bănulescu înființează cenaclul Nicolae Labiș în anul 1963.
Eugen Barbu a scris nuvele, povestiri, romane, reportaje, memorialistică, eseuri, critică, pamflete. Dintre acestea mentionăm: Vânzarea de frate, 1968; Săptămâna nebunilor, 1981; „Martiriul Sfântului Sebastian”( 1969) etc. A fost căsătorit cu actriţa Magda Barbu. S-a stins din viaţa la 7 septembrie 1993.
„Ceea ce m-a salvat de la ratare cred că a fost sentimentul că mă voi rata! Dacă aș fi întrebat care a fost sentimentul dominant în viața mea, aș răspunde fără ezitare: frica! (s.a.) M-am temut de tatăl meu, m-am temut de foame, m-am temut de viața organizată, mi-a fost frică de dragoste, de iubita din adolescență, simțind cum m-a trădat, mi-a fost frică pe urmă, oroare, de prietenul meu cel mai bun, pentru că el putea să spună cuiva ceea ce am gândit eu cu cea mai mare îndrăzneală într-o seară în fața unui pahar de vin, mi-a fost frică de soția mea, de soțiile mele, mi-ar fi fost frică de oricine dacă nu m-aș fi ferit să mă înconjur de oameni mulți, mi-a fost frică până și de bogăția pe care aș fi reușit s-o dobândesc foarte ușor, mi-a fost frică de succes, de timp, de scurgerea lui nemiloasă; mi-a fost frică de perfecțiune, pentru că dincolo de ea am bănuit de fapt sângele și suferința ascunsă în orice lucru desăvârșit…“ (p. 1637). E. Barbu a notat câteva fraze relevante în 1953 care relevă credinţa acestuia în terapia prin şoc lăpuşneană, mai exact voia să se vindece de frică prin … frică.
