FAPT DIVERS / Luna ianuarie este cea mai deprimantă

Ianuarie este prima lună a anului şi începe în plină iarnă. Din nefericire, are o influenţă negativă asupra stării de spirit a oamenilor, din cauza zilelor prea scurte şi a vremii reci. În plus, sărbătorile de iarnă provoacă un mare gol în buzunare, aşa că nu prea mai există bani pentru reducerile masive de început de an, relatează Daily Mail.
Lipsa somnului ne poate face letargici şi deprimaţi, constată Donna Dawson, psiholog de comportament, în Daily Mail. Lipsa de mişcare ne dă impresia că suntem închişi şi senzaţia că ne sufocăm. Să stăm acasă, cu căldura pornită, ne face nervoşi, iritabili şi stresaţi. Dacă adăugăm plictiseala, problemele cu banii, prea mulţi timpi morţi petrecuţi alături de partener, avem reţeta perfectă pentru o ceartă şi chiar pentru despărţire, spune Dawson.

În ianuarie, 50% din persoanele intervievate recunosc că se întâlnesc mai rar cu prietenii şi o treime, că-şi neglijează familia. Circa 38% admit că sunt deprimaţi în ianuarie, iar 59% spun că este mai greu să te dai jos din pat dimineaţa în primele săptămâni ale anului. Normal, s-ar putea spune, din moment ce 38% din cei chestionaţi încep şi termină serviciul pe întuneric.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns